Traian Băsescu a precizat că va informa în scris asupra faptului că are un proces cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, iar decizia validării candidaturii sale va reveni Biroului Electoral Central.
Totodată, fostul primar și președinte a menționat că scopul său la alegerile pentru Primăria Capitalei nu este acela de a îl încurca pe Nicușor Dan și că, dacă va câștiga, va renunța la avantajele care decurg din funcția de europarlamentar la Bruxelles, adică „la un salariu de 6.800 de euro pe lună și la o pensie de mandat de 1.540 de euro”.
Principalele declarații făcute de Traian Băsescu:
- Cel care a ținut legătura cu președintele Orban a fost Eugen Tomac, președintele partidului (n.r. PMP), eu m-am retras, având o funcție de tătuc spiritual, dar nu de membru activ
- Cred că este prima dată când un partid este ținut până în ultima clipă și i se spune că „nu vă luăm în alianța”. Dar nu vreau să se victimizeze PMP
- Nu mă pot juca cu partidul. Se știe că am proces cu CNSAS care se va derula la Înalta Curte, ne-am asumat unii și alții acest proces, deci zarurile sunt aruncate, nu există variante de răzgândire
Sigur că eu voi scrie că am proces cu CNSAS la Înalta Curte de Casație și Justiție, vom vedea care va fi reacția Biroului Electoral Central. Din câte știu, nu este condiție de neparticipare
Traian Băsescu, la Adriana Nedelea LA FIX:
- Barna făcea declarații la televizor că PMP încurcă, dar nu poate opri victoria lui Nicușor. Dar obiectivul nostru nu este să oprim victoria lui Nicușor Dan. Obiectivul este să ne manifestăm ca partid legal înființat și să participăm la alegeri
- Dacă nu îl încurc pe Nicușor Dan, înseamnă că mi-am atins obiectivul. Eu nu vreau să fie încurcat Nicușor Dan
- Este greu de spus dacă voi câștiga. Dacă nu câștig, îmi văd de drum în continuare, la Bruxelles, cu conștiința împăcată că am făcut ultimul gest politic pe care puteam să îl fac pentru PMP
Dacă voi câștiga, sigur, variantă căreia nimeni nu îi dă șanse, mai puțin eu, atunci voi încheia activitatea mea la Bruxelles, renunțând la toate avantajele acestei funcții, un salariu de 6.800 de euro pe lună și la o pensie de mandat de 1.540 de euro
Traian Băsescu, la Adriana Nedelea LA FIX:
au fost adunate pentru depunerea candidaturii lui Traian Băsescu la Primăria Municipiului București, doar în prima zi, conform președintelui PMP, Eugen Tomac, suficient pentru ca fostul președinte și primar să candideze pe 27 septembrie
- PDL a avut o atmosferă specială, care, ori de câte ori sunt alegeri, se instalează și în acest micuț PMP. Și parcă toți membrii și-ar dori să revină la numele PDL
- Nu am vorbit cu Nicușor Dan. Eu mi-am propus ca în această campanie să nu spun nimic negativ despre el. Dacă pot spune un lucru pozitiv, îl spun, dacă nu, tac. Pentru că nu vreau să îi diminuez șansele prin intrarea în dispute. Deci îl voi considera un aliat al meu în această competiție
Gabriela Firea a cheltuit foarte mulți bani degeaba și își încheie mandatul în mod penibil, cu conturile blocate, încercând să găsească o istorie de acum 16 ani care să-i justifice incompetența. Nu cred că va reuși să convingă pe nimeni că totul este din cauza a ce s-a întâmplat acum 16 ani
Traian Băsescu, la Adriana Nedelea LA FIX:
- Primul lucru pe care îl voi face ca primar va fi să deblochez conturile Primăriei Capitalei
- Vă asigur că o să încerc să am succes
Traian Băsescu, acum europarlamentar, a intrat în cursa pentru Primăria București după ce partidul fondat de el, Partidul Mișcarea Populară (PMP), nu a fost luat în calculul alianței de dreapta PNL și USR-PLUS pentru alegerile locale din 27 septembrie.
Pe 4 august, Eugen Tomac a afirmat că Băsescu va fi candidatul PMP la Primăria Generală a Capitalei.
Astăzi, președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a anunțat pe Facebook că s-au strâns semnăturile necesare pentru depunerea candidaturii lui Traian Băsescu la Primăria Municipiului București.
Înainte de a fi președintele României, Traian Băsescu a fost primar al Bucureștiului în perioada 2000-2004.
În iunie 2000, Băsescu a participat din partea Partidului Democrat la alegerile pentru Primăria Municipiului București. El a câștigat mandatul de primar general în fața lui Sorin Oprescu, cel care avea să fie primar al Capitalei 8 ani mai târziu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro