Traian Băsescu a precizat că nu crede în comitetele interministeriale „pentru că nefiind pregătiţi nu au ce face decât să spună vorbe”. „Românii trebuie să se apere singuri de data asta”, a spus Băsescu.
„Riscul este aproape total, vom avea
aceste îmbolnăviri în România, problema este la ce dimensiuni. Obligaţia mea,
ca stat, este să protejez cât mai mulţi cetăţeni cu putinţă. (…) Că vom avea
boala, nu există dubii. (…) Este clar că suntem nepregătiţi şi este o
situaţie de urgenţă”, a afirmat Traian Băsescu, luni seară, la Realitatea Plus.
El a mai spus că dacă ar fi şef al statului
ar pregăti în fiecare judeţ spaţii în una sau două şcoli ca locuri în care să
fie introduşi în carantină cei care ajung în România din zonele infectate.
Băsescu a explicat că este nevoie de clădiri „curate” în care să fie
cazaţi cei care vin afara ţării, din zonele cu risc de contractare a virusului.
Băsescu a afirmat că nu trebuie creată
panică, dar trebuie spus adevărul. Fostul şef al statului susţine că ar fi
trebuit convocat de urgenţă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pentru a lua
măsurile necesare.
El a afirmat că este nevoie de
„restricţii majore” pentru diminuarea „la maxim a impactului acestui
virus în România”. „Carantina este un act de agresiune controlată a statului
asupra cetăţenilor, dar în favoarea cetăţenilor. Nu este o agresiune cu rea
voinţă, este o restricţie impusă pentru binele lor”, a mai spus Băsescu,
explicând că a trăit momente de carantină atunci când era comandant de navă.
Ministerul Educației a anunțat că mai multe universități au decis să-și suspende cursurile de teama noului coronavirus.
Victor Costache, ministrul Sănătății, a declarat că în România sunt pregătite aproximativ 4.000 de locuri de carantină.
Cinci decese și peste 150 de cazuri de infecții cu coronavirus au plasat Italia pe locul 4 la nivel mondial în clasamentul celor mai afectate țări de către noua epidemie globală. Pe Aeroportul Otopeni s-au luat măsuri speciale de securitate pentru toți pasagerii care vin din zonele din nordul Italiei.