„Soluția de viitor pentru Republica Moldova, când politicienii de pe ambele maluri ale Prutului vor avea curaj, este reunificarea țării. Să știți că acest drum european, care a fost deschis Republicii Moldova, este un drum mult prea lung, Nici istoria, nici capacitatea de rezistență a cetățenilor Republicii Moldova nu este de natură să fac să mai aștepte 20 de ani până intră în UE, cam atât i-a trebuit României, care avea resurse mult mai mari”, a spus Traian Băsescu.
„Cetățenilor Republicii Moldova nu o să le fie mai rău într-o Românie reunificată decât în Republica Moldova acum, iar perspectivele României sunt mai solide. Gândiți-vă, România are acum la dispoziție 30 de miliarde de euro pentru a trece criza, pe care să îi cheltuiască până în 2025. România are resurse financiare să suporte reunificarea, ca soluție”, a precizat Traian Băsescu.
Fostul președinte al României a participat la Bruxelles, Belgia, la expoziția Drumul European al Republicii Moldova, organizată de eurodeputatul român Eugen Tomac.
Într-o intervenție în plenul Partalemtului European, Traian Băsescu a cerut pe 5 mai 2022 ca Uniunea Europeană să acorde Republicii Moldova statutul de „țară candidată pentru aderare”.
„Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Republica Moldova a demonstrat prin atitudine şi acţiune că este un stat mai european chiar decât unele dintre statele membre sau candidate. Cer ca Uniunea Europeană să acorde Republicii Moldova statutul de «ţară candidată pentru aderare la UE», în conformitate cu art. 49 din Tratatul Uniunii Europene”, a transmis atunci Traian Băsescu.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, definitiv, pe 23 martie 2022, că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.
Fostul președinte al României între 2004 și 2014 a rămas și fără vila de protocol de la RA-APPS, şi fără dispozitiv de protecţie al SPP, după decizia definitivă a Curții Supreme din luna martie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro