În cadrul procesului, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a depus documente care arată că Traian Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe, semnate cu numele de cod „Petrov”.
Judecătorii Înaltei Curți au stabilit, miercuri, definitiv, că fostul președinte al României Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități, după ce au respins recursul acestuia împotriva deciziei Curții de Apel București, care stabilea același lucru. Decizia de miercuri a instanței supreme este definitivă.
- „Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.”
- „Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 5 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian.
- „Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul-pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.”
- „Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022.”
La scurt timp după anunțarea deciziei, Traian Băsescu a reacționat printr-un mesaj postat pe Facebook.
„Am luat notă de decizia ÎCCJ pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris fostul președinte pe Facebook.
Traian Băsescu a fost reprezentat în proces de fostul ministru liberal al Justiţiei Valeriu Stoica.
Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au avut nevoie de nouă luni pentru a motiva această decizie, iar în iunie 2020, dosarul a ajuns la Instanţa supremă – Secţia de contencios administrativ, după ce Traian Băsescu a formulat recurs.
Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.
Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.
În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a dezmințit că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi comuniste. „Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus, atunci, Băsescu.
El a spus că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.
„Navele româneşti operau în toate porturile lumii şi la Secţia comercială, studenţii erau familiarizaţi şi pregătiţi pentru contacte cu străini. (…) Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”, a mai spus atunci Băsescu.
Băsescu își pierde privilegiile de fost președinte: casa de la stat, indemnizația lunară, mașina și paza SPP
În urma deciziei ÎCCJ de colaborare cu Securitatea, Traian Băsescu își va pierde drepturile cuvenite foștilor șefi de stat, potrivit unei legi votate de parlament în 2021 și publicate în Monitorul Oficial, a scris Europa Liberă.
„Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, prevede textul adoptat.
Privilegiile acordate pe viață foștilor șefi de stat, pe care Băsescu acum le pierde:
- casa de protocol oferită de stat, cu destinația de reședință, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
- indemnizația lunară – 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui României în exerciţiu. Suma pierdută de Băsescu se ridică la 11.148 de lei;
- pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.