„Asta a fost odioasă ca insinuare (…)

Traian Băsescu a dosarul fratelui său a fost „un film” bine regizat.

„(…) remarcabil este că nimeni nu a vrut să conexexe dosarul preşedintei Tribunalului Slatina care primise şpagă, pe filiera care i-a fost atribuită fratelui meu. Doi, dacă aţi vedea denunţul lui Bercea, este scris caligrafic, perfect scris şi nici nu a pus degetul, a semnat (…) şi de fapt a fost un film bine procesat pentru că era vorba despre momentul în care Căpăţână adusese banii pe care-i datora familiei Bercea şi pentru că nu i-a avut pe toţi i-a daz banii fratelui meu care să vorbească cu ei pentru că le botezase”, a adăugat Băsescu.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat joi, 29 martie, că fostul director al SRI George Maior l-a minţit de trei ori.

„Maior m-a minţit doar de vreo 3 ori din câte ştiu. O dată cu fratele meu când nu am să îi cred pentru nimic în lume că nu au ştiut ce se întâmplă şi ce se pregăteşte. Reproşul major este că v-am atras atenţia din 2012 şi vouă şi procurorului general. A doua, cu Parisul (nr. pozele cu Udrea şi Bica), că vezi domnule le-a pus un duşman al poporului. Şi trei, când îl ascultau pe Andronic şi el era consultantul meu”, mărturisit fostul preşedinte Traian Băsescu, la B1 TV.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat joi, 29 martie, că s-a întâlnit de foarte multe ori cu deputatul fugar Sebastian Ghiţă, după ce şi-a terminat mandatul, afirmând că a vrut să afle misterul faptului că el a fost cel care a prezentat pozele de la Paris cu Elena Udrea şi Alina Bica.

“M-am întâlnit cu el de foarte multe ori. Eu am vrut să aflu un mister după ce mi-am terminat mandatul. Misterul faptului că el a fost cel care a prezentat pozele de la Paris. Eu am primit un raport şi din raport am spus e în regulă nu e băgat SRI, asta nu înseamnă că am şi crezut, a trebuit să am reacţia instituţională. (…)”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu.

Traian Băsescu a afirmat că nu se aştepta ca Sebastian Ghiţă să înregistreze discuţiile pe care le-au avut.

“Eu n-am avut ticăloşia să fac ce a făcut el, să îl înregistrez. (…) Eu m-am dus ca un om de bunăcredinţă care voia să afle ceva. Nu mă aşteptam să înregistreze discuţiile dar aşa s-a întâmplat. Până la urmă mare caracter şi Ghiţă!”, a afirmat Traian Băsescu.

Băsescu a spus că Udrea şi Bica au furat cât a furat şi Ghiţă, precizând că în cazul deputatului fugar probele arată că nu a furat.

„Mă mai uitam la Ghiţă:

Traian Băsescu a declarat joi, 29 martie, că nu a primit informări despre ilegalităţile făcute de Sebastian Ghiţă, afirmând că în relaţia deputatului fugar cu şefa DNA Laura Codruţa Kovesi s-a trecut de la „amor ghebos la ură fără limite”, explicând şi motivul implicării Elenei Udrea în numirea acesteia.

„Nu am primit niciodată informări despre ilegalităţile lui Ghiţă sau nu îmi aduc aminte. Când spun că nu îmi aduc aminte consideraţi că 99% sunt convins că nu am primit. (…) Înseamnă că după servicile noastre (de informaţii-n.r.) nu a făcut tâmpenii. (…)”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, la B1 TV.

Traian Băsescu a explicat şi motivul implicării Elenei Udrea în numirea Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA.

„Ce m-a deranjat în interviurile făcute mult prea siropos de domnul Cristoiu, povestea cum serviciile au vrut-o pe Kovesi. Eu nu spun că nu or fi vrut-o serviciile. (…) nu au avut nimic împotriva lui Kovesi, dimpotrivă au spus:

Traian Băsescu a afirmat că a numit-o pe Kovesi la DNA pentru a continua „trendul pozitiv”, având în vedere că venea de la Parchetul General care deja începuse să fie perceput pozitiv în rapoartele MCV.

„Cine te-a trimis? Te-am trimis eu, Ghiţă, la Ponta să vorbeşti despre Kovesi? Este evident în povestirile lui Ghiţă că a trecut de la amor ghebos la ură fără limite în relaţia Ghiţă-Kovesi, vizite acasă, în vie, la K2”, a spus Băsescu, citat de Mediafax.



CITEȘTE ȘI… Mesajul lui Dragnea către miniștrii din Guvernul Dăncilă: ”Nu mai e de joacă cu descentralizarea. Dacă nu îşi asumă, nu pot sta în guvern!”



 

Urmărește-ne pe Google News