Ecaterina Andronescu a fost validată în şedinţa conducerii PSD pentru funcţia de ministru al Educaţiei. Traian Băsescu a comenetat pe marginea acestei numiri pe contul său de socializare.
„Ecaterina Andronescu, blestemul sistemului de educaţie românesc revine în guvern.
Doi oameni au distrus sistemul de învăţământ în România, ministrul ţărănist Andrei Marga şi socialista Ecaterina Andronescu, prezervând locurile de muncă a mii de suplinitori şi dascăli incompetenţi şi alungând inginerii din sistemul de învăţămând profesional.
Azi vedem efectele. Nu mai avem forţă de muncă satisfăcător calificată. Cei doi, prin deciziile lor, au urmărit de fapt să avem cât mai mulţi absolvenţi de licee teoretice pentru ai impinge către învăţământul superior cu plată,în universităţi de stat sau private.
Politici ticăloase, care au ridicat analfabetismul funcţional al tinerilor absolvenţi la nivelul cel mai ridicat din Europa, decizii a căror cost îl plăteşte România, azi, când aducem forţă de muncă acceptabil calificată în alimentaţie publică, construcţii, şantiere navale, service-uri auto, etc., din ţări asiatice.
Spre gloria definitivă a învăţământului românesc, Ecaterina Andronescu a fost renominalizată pentru funcţia de ministru la Ministerul Educaţiei Naţionale în condiţiile în care a făcut pulbere în calitate de parlamentar în Comisia de Învăţământ, chiar Legea 1/20011, Legea Educaţiei Naţionale.
Oricum, după ce a fost extrem de critică la adresa lui Dragnea, incoruptibila Ecaterina Andronescu a sfârşit prin a-i linge ghetele stăpânului pentru un vremelnic post de ministru.
Sper că profesorul Iohannis o va trimite înapoi la partid pe Ecaterina Andronescu”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro