Traian Băsescu l-a atacat pe ministrul Apărării, Mihai Fifor, care a spus că la baza militară de la Deveselu există rachete balistice.
„Mihai Fifor, afară din guvern! N-am crezut că cineva poate face declaraţii mai dăunătoare ţării decât Petre Daea. Şi totuşi, alături de Daea, Mihai Fifor ministrul Apărării reuşeşte să facă cea mai ticaloasă şi greşită declaraţie post decembristă. El afirmă nici mai mult nici mai puţin că în baza militară de la Deveselu ,România ar deţine rachete balistice. Confirmă astfel afirmaţiile făcute frecvent de Vladimir Putin, Serghei Lavrov, Serghei Şoidu şi mulţi alţi deminitari ruşi care încearcă să decredibilizeze realitatea că la Deveselu este instalat un sistem de apărare antirachetă defensiv şi nu un sistem ofensiv”, a scris pe Facebook Traian Băsescu.
Fostul președinte a menționat că Mihai Fifor confirmă, prin afirmațiile sale, încălcarea gravă a acordurilor încheiate între Statele Unite și Federația Rusă și a celor dintre NATO și Federația Rusă cu privire la reducerea armamentelor.
„Cu certitudine afirmaţia lui Mihai Fifor este o prostie, rachetele de la Deveselu sunt rachete interceptoare defensive, fără potenţial explozibil şi care sunt menite să distrugă cinetic eventuale rachete balistice cu raza lungă şi medie de acţiune, lansate de Iran sau Coreea de Nord având ca ţintă teritorii ale statelor membre NATO . Prin afirmaţia sa, Mihai Fifor a alimentat propaganda rusă care încearcă să găsească justificări pentru încălcarea acordurilor cu SUA şi NATO în vederea amplasării de armament în Crimea. Mai mult, afirmaţia lui Fifor are darul de a decredibiliza România şi SUA în faţa propriilor aliaţi, care ar putea crede că i-am dezinformat asupra instalaţiilor de la Deveselu. Mihai Fifor a devenit cel mai puternic aliat al Federaţiei Ruse în decredibilizarea deciziilor strategice ale României, SUA şi NATO. Eu nu pun mâna în foc că Mihai Fifor a făcut doar o gafă. Afară din Guvern, Mihai Fifor”, a menționat Traian Băsescu.
Mihai Fifor interviu în AP: România se confruntă zilnic cu agresivitatea Rusiei în zona Mării Negre
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat marţi că la baza de la Deveselu există „rachete balistice”.
„Cum ar putea fi vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice? Cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu, populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permanenţa militarilor americani pe teritorul românesc? Cum ar putea Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale?”, a declarat Mihai Fifor, la Antena 3.
Mihai Fifor a revenit ulterior asupra declarațiilor, afirmând că „a fost în cel mai rău caz o eroare de interpretare”.
„Niciodată nu cred că cineva ar putea afirma că la Deveselu avem rachete balistice. Aseară am spus că avem baza de la Deveselu, care se ocupă de rachetele balistice, în niciun caz că la Deveselu avem rachete. E puţin probabil că eu să nu ştiu ce adăpostim la Deveselu, să nu ştiu că acolo sunt rachetele interceptoare şi în ce mod funcţionează scutul de la Deveselu. A fost doar o greşeală de înţelegere, de comunicare în cel mai rău caz, dar în niciun caz nu aş putea vreodată afirmă că la Deveselu avem rachete balistice”, a declarat Mihai Fifor, la Digi24.
Citește și Scandalul „steluțelor” de pe pagina Poliției Române. Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere: „Data viitoare când aveți probleme sa apelați la oricine altcineva, nu la poliție”