Nedreptățile ar consta în dosare care au fost „măsluite”, susține Sebastian Ghiță.
„Sunt multe persoane cărora în aceşti 10 ani li s-au făcut mari nedreptăţi. Cazurile pe care le cunosc îndeaproape cu amănunte şi ştiu cât de nedrept, incorect au fost aranjate şi măsluite sunt: cel al lui Adrian Năstase, al lui Sereş, felul în care lui Geoană i s-au furat alegerile, felul în care au fost păcăliţi milioane de români la suspendarea lui Băsescu, felul în care a fost deturnată voinţa Monei Pivniceru la numirea lui Kovesi, cazul lui Voiculescu cu Camelia Bogdan şi judecătorul Mustaţă, felul în care s-a măsluit dosarul Voiculescu-Bendei, felul în care s-a aranjat dosarul Sârbu pe adresa secretă a lui Florian Coldea, felul în care s-a măsluit dosarul Pescariu-Stelian Gheorghe-Microsoft şi cazul fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir şi al legăturii sale cu firma de PR a SRI şi a Mihaelei Nicola”, susține Sebastian Ghiţă, într-o nouă înregistrare publicată de România TV.
Sebastian Ghiță spune că despre aceste nedreptăți știe și fostul şef al statului Traian Băsescu.
„Nu doar eu cunosc aceste lucruri, ascultaţi-l, vă rog, pe fostul preşedinte Traian Băsescu ce povesteşte despre întâmplările din biroul său pe care le-a înregistrat, întâmplări desfăşurate în prezenţa lui Florian Coldea, a Codruţei Kovesi, a Cameliei Bogdan. Dacă asta vi se pare justiţie, atunci nu mai am ce spune”, mai susţine Ghiţă în înregistrare.
De asemenea, Ghiţă prezintă şi o înregistrare audio care conţine un dialog ce ar fi purtat între Băsescu şi un interlocutor, în care fostul preşedinte a afirmat că ar avea înregistrări cu Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi Camelia Bogdan.
Potrivit înregistrării prezentate de Ghiţă, cel care ar fi Traian Băsescu vorbeşte despre „stat mafiot” şi spune: „Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea: Mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau: Am vorbit cu Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii. (…) Camelia Bogdan (…) a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!”.