„Consiliul European, foarte pe scurt pentru cei interesaţi. Să prevenim situaţia în care un ziarist zelos de la Antena 3 s-ar repezi la Donald Tusk cerându-i socoteală pentru neinvitarea Doamnei Dăncilă. În spaţiul public se revarsă necunoaşterea despre Uniunea Europeană. Ziarişti şi politicieni deplâng faptul că Doamna Dăncilă încă nu a fost invitată la Sibiu . Oameni buni, nici nu va fi invitată la lucrările Consiliului European”, a scris Băsescu.

De ce nu poate merge premierul la Summit-ul de la Sibiu

El a prezentat motivele pentru care premierul nu poate merge la Summit:
1. În cursul fiecărei preşedinţii rotative se organizează un Consiliu European informal în ţara care deţine preşedinţia Uniunii Europene. De această dată este România – Sibiu (am participat la 19 astfel de Consilii informale în cei 10 ani de activitate în Consiliul European).
2. Conform Tratatului de la Lisabona fiecare stat membru are un singur loc în Consiliul European, loc care este rezervat aceluia care prin Constituţia naţionalăi are mandat de reprezentare a ţării, în cazul nostru Preşedintele Iohannis . Din Consiliul European mai fac parte Preşedintele Comisiei Europene şi Preşedintele permanent al Consiliului European.
3. Consiliul European, în şedinţele sale, stabileşte ORIENTĂRI pentru Comisia Europeană, pentru Consiliul Uniunii Europene şi pentru Parlamentul European.
4. ORIENTĂRILE date de Consiliul European sunt procesate de Comisia Europeană şi atunci când este cazul Comisia elaborează proiecte de acte normative pe care le transmite Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentului European .
5. Parlamentul European transmite proiectele de acte normative către parlamentele naţionale pentru observaţii .
6. Consiliul Uniunii Europene este organizat în formaţiuni pe domenii de activitate şi funcţie de domeniu la şedinţe participă miniştrii de resort din fiecare ţară – acum preşedinţia formaţiunilor Consiliului UE este asigurată de miniştrii români, iar Doamna Dăncilă poate participa la oricare din şedinţele formaţiunilor.
7. Consiliul Uniunii Europene, prin preşedinte (acum Doamna Dăncilă) sau ministrul de resort (ex. Teodorovici) face negocierea finală în numele Consiliului UE cu Parlamentul European asupra subiectelor în divergenţă din conţinutul unui act normativ ce urmează a fi adoptat).

„Doamna Premier Dăncilă prezidează Consiliul Uniunii Europene (acolo unde merg miniştrii) în timp ce Preşedintele Iohannis prezidează Consiliul European care este altă instituţie. Deci, sunt două instituţii cu atribuţiuni total diferite”

Traian Băsescu prezintă şi o concluzie: „Doamna Premier Dăncilă prezidează Consiliul Uniunii Europene (acolo unde merg miniştrii) în timp ce Preşedintele Iohannis prezidează Consiliul European care este altă instituţie. Deci, sunt două instituţii cu atribuţiuni total diferite”.

Potrivit fostului şef al statului, „Dăncilă nu va putea fi invitată la lucrările Consiliului European (vezi Tratatul de la Lisabona), dar va putea fi invitată la recepţie şi prezentată de preşedinte, cu un scurt laudaţio, celorlalţi membri ai Consiliului European”.

Premierul Viorica Dăncilă s-a declarat dezamăgită, vineri, pentru că nu a fost invitată de preşedintele Klaus Iohannis la Summit-ul Uniunii Europene de la Sibiu, care va avea loc pe 9 mai, de Ziua Europei.

Şefa Executivului a amintit faptul că ea l-a invitat pe preşedinte la deschiderea preşedinţiei rotative a României la Consiliul UE, de la Ateneu şi chiar a fost de acord ca şeful statului să aibă primul discurs în cadrul evenimentului.

Summitul şefilor de stat sau de guvern din UE va avea loc pe 9 mai la Sibiu şi este cel mai aşteptat eveniment politic în perioada deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE. Summitul va fi găzduit de preşedintele Klaus Iohannis iar preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea.


Citeşte şi:

VIDEO | Siegfried Mureșan, candidat PNL pentru Parlamentul European, actual europarlamentar: ”Mi-e teamă că părinților mei, care sunt profesori, le vor scădea din nou salariile”

 
 

Urmărește-ne pe Google News