Administraţia Prezidenţială nu a anunţat un program public al şefului statului pentru ziua de luni, însă, în anii trecuţi, Traian Băsescu şi-a serbat ziua de naştere alături de familie. Mai mult ca sigur nu va rata ocazia să o strângă în brațe pe micuţa Sofia Anais, nepoţica pe care i-au dăruit-o fiica sa cea mică, Elena, şi Bogdan Ionescu, soţul acesteia.
Şeful statului s-a născut în 4 noiembrie 1951, la Basarabi, actualul oraş Murfatlar, din judeţul Constanţa.
Băsescu îndeplinește din 2004 funcția de președinte al României. În anul respectiv a reușit să îl învingă pe Adrian Năstase în al doilea tur de scrutin, după ce în primul fusese depășit de acesta. La alegerile prezidențiale din 2009, a fost reales președinte al României pentru un mandat de 5 ani, învingându-l pe contracandidatul PSD, Mircea Geoană.
IMAGINI de EXCEPŢIE cu Traian Băsescu şi Angela Merkel