”De ziua ta, îți dorim multă sănătate! La mulți ani, tati!”, a scris Elena Băsescu.
În ultima vreme, atenția fostului președinte s-a îndreptat spre Republica Moldova. Asta cu atât mai mult cu cât Traian Băsescu este, pe lângă președintele Partidului Mișcării Populare, și președintele de onoare al Partidului Unității Naționale din R. Moldova, formațiune politică care are ca deziderat Unirea celor două maluri ale Prutului și a cărei președinte executiv este Anatol Șalaru.
Astfel, Băsescu a avut mai multe întâlniri cu cetățenii Republicii Moldova. Iar o următoare întâlnire de acest gen va avea loc în raionul Cahul, duminica viitoare, la ora 11:00, în incinta Palatului de Cultură “Nicolae Botgros” al municipiului Cahul.
”Traian Băsescu, 66 de ani. La mulți ani, domnule Președinte!”, a scris și deputatul PMP Robert Turcescu. â
Traian Băsescu, președintele cu două mandate la Palatul Cotroceni
Născut în Basarabi, județul Constanța, fostul căpitan de vas a ajuns președinte al României în 2004, după ce condusese Capitala, și a câștigat un nou mandat în fruntea țării, în 2009, în lupta cu Mircea Geoană. A trecut prin două suspendări din funcție, dar a rămas președinte în urma celor două referendumuri de demitere organizate de PSD.
Fostul șef al statului este căsătorit cu Maria Băsescu și are două fete, Ioana și Elena, care i-au dăruit trei nepoți.