Potrivit informațiilor prezentate vineri după-amiază de postul TV Realitatea Plus. și confirmate de surse Libertatea, Băsescu s-a prezentat de urgență la spital cu probleme de inimă, iar medicii au decis că acesta „are nevoie de o intervenție care nu poate fi făcută în țară”. Sursele Libertatea nu au confirmat că fostul președinte ar fi suferit un AVC, așa cum anunța postul TV.

Această versiune a fost contrazisă vineri seara de surse politice, citate de Știrile Pro TV, care precizează că lui Băsescu i s-a făcut rău miercuri, în Parlamentul European, la Bruxelles, după ce a aflat verdictul de colaborator al Securității. A fost dus la spital, iar acum ar fi în stare bună, fiind în apartamentul din capitala Belgiei. Știrile Pro TV indică ca surse pentru vestea privnd starea actuală a lui Băsescu, membrii familiei.

Contactat de Libertatea, un apropiat al familiei a spus și el că Băsescu nu e la Paris și că e bine.

Libertatea a încercat să ia legătura cu familia fostului președinte, dar nu am primit deocamdată niciun răspuns.

Traian Băsescu (70 de ani), care a fost președintele României în perioada 2004-2014, a fost declarat în urmă cu două zile colaborator al Securității printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Băsescu a reacționat scurt și a anunțat că va contesta decizia la CEDO.

Traian Băsescu este în prezent europarlamentar.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Viva.ro
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
FANATIK.RO
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
GSP.RO
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
Locul din Italia care dă fiori tuturor. Se poate vizita doar cu permisiune specială, iar aici s-au întâmplat lucrurile cumplite
FANATIK.RO
Locul din Italia care dă fiori tuturor. Se poate vizita doar cu permisiune specială, iar aici s-au întâmplat lucrurile cumplite
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Unica.ro
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Observatornews.ro
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei
HOROSCOP
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI