”Orban, cu o linişte inconştientă, ne spune de câte ori întâlneşte un microfon că situaţia este sub control şi că avem mai puţine îmbolnăviri ca alţii”, scrie Băsescu.
Gaşca de lătrăi liberali susţine pe toate televiziunile că totul este bine şi că de fapt suntem cei mai sănătoşi din Europa, dar nu ne dăm seama. Prompteristul de la Cotroceni ne citeşte mesaje din care înţelegem că totul este în ordine chiar dacă ţara lui se află pe primul loc în Europa la mortalitate, în sistemul de sănătate nu mai există locuri pentru cei care se îmbolnăvesc, iar personalul medical este epuizat fizic şi lovit necruţător de pandemie.
Traian Băsescu:
”Cei responsabili de soarta românilor trebuie să renunţe la propaganda sub care încearcă să ascundă situaţia gravă din spitale şi de la ATI. Procentajul de morţi este mult prea mare. Cei de azi nu sunt cu nimic mai puţin ticăloşi decât gaşca putredă de corupţie a lui Ponta, care a ascuns adevărurile sistemului de sănătate în tragedia de la Colectiv. Adevărul din spatele declaraţiilor mincinoase precum că au lucrurile sub control nu va putea fi ascuns mult timp. Există obligaţia să fie luate măsuri care nu mai pot fi evitate dacă vrem să nu avem parte de un dezastru la care să asistăm neputincioşi”, a mai spus fostul președinte al României.
Măsurile pe care le propune
Băsescu a propus opt măsuri pentru stoparea pandemiei de coronavirus:
”1. Trecerea sub comandă şi analiză unică la nivel naţional a activităţii instituţiilor naţionale şi locale cu responsabilităţi în acţiunea de combatere a pandemiei de Covid-19;
2. Angajații din ministere, agenții, primării, consilii județene trec la lucrul la domiciliu;
3. Oprirea transportului public local în oraşele mari, dar cu menţinerea serviciului de transport public strict către obiective industriale, energetice, industrie alimentară, șantiere de construcții, companii de telecomunicaţii, poştă, companii furnizoare de servicii esenţiale, etc. cu orar bine definit în funcție de programul respectivelor companii. Transportul public local funcţionează ca un ventilator de împrăştiere a virusului SARS-COV-2 aproape uniform în toate oraşele.
4. Închiderea urgentă a tuturor școlilor şi grădiniţelor. Dacă funcționarii lucrează de acasă, copiii nu vor fi singuri.
5. Transportul feroviar local şi regional, numai pentru navetiștii care lucrează în obiective industriale, construcţii şi servicii esenţiale.
6. Transportul feroviar pe distanțe lungi, limitat la un singur tren pe zi și maximum 50% din locuri ocupate.
7. Pentru orice persoană care vine din străinătate, român sau străin, obligația de a veni cu un test PCR efectuat cu maximum 48 de ore înainte sau alternativ carantină până la efectuarea unui test PCR sau test rapid omologat în Uniunea Europeană.
8. Închiderea mallurilor. Doar așa se mai poate evita un dezastru sanitar şi poate şi unul electoral”.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro