„Nu am discutat niciodată cu fratele meu, Mircea Băsescu, despre dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. În plus, vă asigur, așa cum am mai spus, că nu există niciun polițist, procuror sau judecător care să poată afirma că a primit vreo intervenție de la mine sau din partea mea, prin intermediari, pe acest dosar sau pe orice alt dosar”, a declarat Traian Băsescu, potrivit relitatea.net.
Întrebat despre întregistrările în care Mircea Băsescu ar spune că i-ar fi dat bani pentru pentru a interveni în favoarea reducerii pedepsei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, preşedintele a precizat că nu este adevărat şi că, mai mult decât atât, nu a primit vreun ban sau bun pentru vreo intervenţie de acest gen.
„Nu cred că fratele meu ar putea să facă o astfel de afirmație pentru că nu este adevărat. Nu am primit nici un ban și nici un bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, nici pentru vreo intervenție de reducere a pedepsei în instanță și nici pentru vreo grațiere. Întocmai cum nu am primit niciodată nici un ban și nici un bun de la nimeni pentru a interveni în vreun fel în dosare sau pentru vreo grațiere”, a mai spus Traian Băsescu.