”Pentru cei care cred că putem reveni la perioada comunistă, când statul era tătucul tuturor: ‘Ai o problemă? Noi, statul, noi, partidul, ţi-o rezolvăm. Te duceai la partid, aduceţi-vă aminte, şi dacă te certai cu nevasta ajungeai la partid sau la sindicat”, a declarat Băsescu, postul public de radio.

Şeful statului a evidenţiat faptul că un stat democratic este cel care generează politici şi în care fiecare cetăţean trebuie să-şi găsească locul în interiorul acestor politici.

”Cetăţeanul trebuie să fie responsabil pentru viaţa lui, pentru prezentul lui şi pentru viitorul lui. Este primul responsabil. Sigur, statul nu poate crea, cum este statul român acum – şi multe alte state din UE -, tot timpul condiţiile necesare ori din lipsă de resurse, ori din lipsă de inteligenţă, uneori, ori din varii motive, dar responsabilitatea individului pentru el însuşi este majoră într-un stat democratic. Nu poate cere nimeni să fie luat sub patronajul statului, pentru că ne întoarcem la situaţia de dinainte de 89”, a afirmat preşedintele Băsescu.

El a adăugat că România nu va fi o ţară care să progreseze în mod consistent până când fiecare cetăţean nu va fi responsabil pentru el însuşi.

Citeşte şi: Băsescu: „Există magistaţi pregătiţi să mintă cu un tupeu mult mai mare decât al politicienilor”

 
 

Urmărește-ne pe Google News