Şeful statului a precizat că, în contextul creşterii preţurilor la aur, argint şi cupru pe piaţa internaţională, exploatările miniere din România au devenit profitabile. El a spus că este momentul să redeschidem minele şi să facem angajări masive. “Crearea locurilor de muncă sunt motorul economiei. Mineritul ne poate ajuta să creştem economia. Avem resurse naturale, avem oameni pregătiţi să trecem la treabă”, a declarat Băsescu, aflat la Mangalia, la Şcoala de Vară a UNPR. În timpul discuţiilor cu membrii uniunii, preşedintele a avut un moment emoţionant în care, cu lacrimi în ochi, a mărturisit că un model de viaţă poate fi generat şi de stilul celor de vârsta a treia, categorie în care s-a inclus, afirmând că “există obligaţia de a planta un pom la umbra căruia nu vor sta niciodată”.
Călugăriţe sexy în poala lui Berlusconi
Cotidianul britanic The Sun a oferit recent noi amănunte picante, referitoare la petrecerile organizate de primul ministru italian, Silvio Berlusconi, la reşedinţele sale. Se pare că premierul septuagenar a savurat câteva dansuri în poală, executate de femei costumate în călugăriţe, potrivit declaraţiei acordate tabloidului britanic de către Fadil Imane, o imigrantă de origine marocană, în vârstă de 26 de ani.