„Reușesc să fiu zglobiu. Mă mișc, e foarte bine. Am avut o pneumonie netratată la vreme și recomandarea medicilor este ca cel puțin până în data de 10 aprilie să evit orice aglomerație ca să nu așeze un COVID peste tratamentul care s-a făcut. Recomandarea, printre altele, a fost să nu merg în aerporturi, în avioane, să port mască tot timpul”, a declarat astăzi Traian Băsescu de la București, după externarea din Bruxelles.
Pe 25 martie, au apărut informaţii pe surse potrivit cărora fostul preşedinte s-a simţit rău, în urma deciziei instanţei supreme şi că ar fi ajuns la spital, în Paris. Ulterior, surse apropiate fostului președinte au transmis că acesta este la Bruxelles.
Cu doar două zile înainte, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv că Băsescu a colaborat cu Securitatea înainte de 1989.
Fostul președinte a anunțat atunci că va „face demersurile legale la CEDO”.
„Am luat notă de decizia ÎCCJ pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris fostul președinte pe Facebook.