Traian Băsescu susţine că putem învinge pandemia de coronavirus, însă este nevoie de mai multe măsuri. Una dintre măsurile propuse de fostul preşedinte este apelarea la vaccinurile dezvoltate de Rusia.

„Contactarea Guvernului Federaţiei Ruse pentru a primi informaţii cu privire la eficienţa vaccinului produs în Rusia, iar, în cazul unor concluzii pozitive, importarea de vaccinuri din Rusia dacă există cantităţi disponibile, până la livrarea vaccinurilor contractate de Comisia Europeană”, scrie Băsescu pe Facebook.

Ce măsuri propune Traian Băsescu

  • închiderea totală a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor, sălilor de jocuri, mall-urilor, cu excepţia restaurantelor care deservesc strict persoanele cazate în hoteluri –până la primirea vaccinului;
  • reducerea drastică a transportului public de persoane, rămânând deschise doar traseele rutiere şi feroviare care deservesc obiective industriale, industrie alimentară, obiective energetice, de construcţii şi de telecomunicaţii, cu un program adaptat schimburilor de ture – până la primirea vaccinului;
  • managerii din industrie şi construcţii vor lua măsuri sanitare severe pentru diminuarea riscului de contaminare a salariaţilor;
  • interzicerea oricărei întâlniri publice cu excepţia celor strict familiale – până la primirea vaccinului;
  • trecerea la învăţământul la distanţă pentru toate şcolile şi universităţile până când România va primi cota de vaccinuri repartizată prin Comisia Europeană;
  • închiderea creşelor şi grădiniţelor, iar acolo unde părinţii nu fac activitatea de serviciu de la domiciliu, să se asigure mamelor concediu plătit – până la primirea vaccinului.

„Pentru un preşedinte, nu este suficient să ceară poporului să se spele pe mâini când sistemul de sănătate al ţării este pe punctul de a se prăbuşi”, scrie Traian Băsescu.

Efectul lașității şi al prioritizării interesului politic în detrimentul sănătăţii şi vieţii oamenilor este că s-a ajuns la momentul dramatic în care medicii încep să fie obligaţi să decidă cine trăiește și cine moare, cine are loc la ATI și cine nu. Este un moment care trebuia evitat indiferent care ar fi fost costurile politice. Fiecare zi contează până în februarie-martie 2021, când vom avea la dispoziţie un vaccin.

Traian Băsescu:

 
 

Urmărește-ne pe Google News