Băsescu a comentat, la B1, noua Lege a pensiilor, care, spune el, nu rezolvă problema sistemului, dacă nu va rezolva şi chestiunea pensiilor speciale pe care le cataloghează drept „furt din bani publici”.

„Am ieşit cu pensie de 2.980 de lei, comandant de navă, fost ministru, fost primar general, fost preşedinte. Cu asta am ieşit, vă aduc fluturaşul. Iar Ficior, cel care a murit, avea 5.500 de lei, pentru că e la pensii speciale. Deci, un fost preşedinte are o pensie mai mică decât… Dacă ai fost 10 ani preşedinte, vreo 10 prin guverne, 12 ani comandant de navă, ai 2.980, dacă ai fost torţionar, ieşi cu 5.500 de lei”, a spus Traian Băsescu.

El a acuzat Guvernul PSD că a avut două linii – salarii şi pensii, şi „la amândouă a dat ţeapă”.

„Mărirea de 25% s-a făcut mutând controbuţiile, iar în ceea ce priveşte pensiile…Sunt pensionar, trebuia să primesc la 1 ianuarie o indexare de 5% plus 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie. N-am primit că a rămas că ne măreşte Olguţa pensiile în 2019”, a spus, joi seară, la B1, fostul preşedinte Traian Băsescu.

Guvernul României a aprobat, pe 10 octombrie, proiectul noii Legi a pensiilor, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.Legea merge în Parlament, iar actuala majoritate doreşte să o adopte până la sfârşitul acestui an.

Proiectul de lege prevede creșteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, pentru ca, din anul 2022, să fie aplicată noua formulă de calcul bazată pe Valoarea Punctului de Referință

Citeşte şi:

 
 

Urmărește-ne pe Google News