”Suntem în aceaastă realitate, PMP şi UDMR nu au fost invitaţi, cum nu au fost invitate cele două partide nici la lansarea lui Weber. Mă deranjează şi să nu credeţi că rămâne neplătită”, a spus Băsescu, precizând că el îşi ”plăteşte poliţele”.
”Nu rămân dator niciodată. Să intrăm în Parlament (Parlamentul European – n.r.) şi pe urmă sunt momente destule”, a mai spus senatorul PMP.
El a mai spus că Manfred Weber, candidatul PPE pentru preşedinţia Comisiei Europene, nu este persoana cea mai indicată pentru această funcţie, deoarece nu a exercitat nicio funcţie administrativă la nivel înalt, cum ar fi ministru, premier sau şef de stat.
Joi, de Ziua Europei, a avut loc, la Sibiu, înainte de Summitul informal al Uniunii Europene, o reuniune a liderilor Partidului Popular European, la care a participat și președintele Klaus Iohannis, alături de Manfred Weber, candidatul PPE pentru funcția de președinte al viitoarei Comisii Europene.
La întâlnirea liderilor PPE a participat cancelarul german Angela Merkel, și cancelarul austriac, dar a lipsit premierul Ungariei, Viktor Orban.
La reuniunea găzduită de președintele PPE, Joseph Daul, au mai fost şi președintele Consiliului European, Donald Tusk, liderul Comisiei Europene, și cel al Parlamentului European, Antonio Tajani.
Aproape concomitent cu reuniunea PPE a avut loc la Sibiu și o întâlnire informală a liderilor din partidul socialiștilor europeni, la care a participat Frans Timmermans, candidatul socialiștilor la funcția de președinte al Comisiei Europene, la care nu a fost invitat niciun lider român.
Citeşte şi: