Surpriză: aflat în tăcere totală din 21 decembrie 2014, Traian Băsescu a venit la congresul PMP. ”V-am surprins de data asta! Bine v-am găsit”, a spus Traian Băsescu la sosirea la congresul PMP. El a fost aplaudat și aclamat, la revenirea pe scena publică.
Traian Băsescu s-a așezat lângă Aurelian Pavelescu, liderul PNȚCD.
Congresul PMP are loc în Parlament. Tot în Parlament, dar la Comisia Juridică, se discută astăzi ridicarea imunității Elenei Udrea.
Fostul președinte a fost atent la declarații în privința Elenei Udrea. Pe de o parte i-a mulțumit, pe de alta a apreciat că nu a venit la congres. În rest, speranțe: speră să-și poate dovedi nevinovăția, speră că este un om cinstit.
Principalele declarații ale lui Traian Băsescu, de la Tribuna:
– mulțumesc pentru invitația de a participa la acest congres;
– am înțeles că România are nevoie de un partid nou, care să nu poată fi acuzat de compromisurile trecutului, un partid care să poată genera speranță;
– de la Cotroceni, în anul 2014, v-am văzut cum ați înființat partidul pe 29 ianuarie 2014 și la ambele alegeri ați trecut pragul; reușite care pot fi invidiate de orice partid;
– sigur, nu știu dacă putem să facem un congres pe stadion, nu de alta, dar e frig;
– aș vrea să vă mulțumesc celor care v-ați dedicat acestei idei de a face un partid nou; și chiar dacă nu este aici eu țin să îi mulțumesc și doamnei președinte Elena Udrea; apreciez delicatețea gestului ei de a nu fi aici; sper să beneficieze de condiții să se apere corect și sper să-mi demonstreze că este un om cinstit;
– sigur poate vă întrebați ce vrea fostul președinte de la noi: vreau să vă fiu partener; vom avea un parteneriat în care eu vă voi pune la dispoziție experiența mea, dar nu vă voi conduce; vă vor conduce cei pe care îi alegeți astăzi; sunt convins că împreună cu PNȚCD vom forma o structură politică ce va fi capabilă în primul rând să convingă și în al doilea rând să câștige; acesta este principalul motiv pentru care am venit;
– ERA OBLIGATORIU SĂ IES PUBLIC ȘI SĂ-MI APĂR MANDATUL, pentru că el nu poate fi lăsat pe mâna televiziunii lui Voiculescu sau a lui Ghiță sau pe mâna echivalentului lui Gâdea de la Realitatea TV;
– liniștea pe care și-o doresc politicienii este liniștea în care se simt bine aceia care vor să deturneze România; partidul trebuie să-și facă un steag din consolidarea statului de drept; foarte mulți vor să pună corupția pe imaginea așa-zisului regim Băsescu; realitatea regimului Băsescu, dacă vor să-i spună așa, deși eu am avut guverne ostile, cine vrea să vadă realitatea trebuie să înțeleagă că din 2005 a reînceput o construcție a instituțiilor Justiției; abia în ultimii cinci ani aceste instituții au putut da randament; nu sunt perfecte, dar își fac treaba; oricărui propagandist care vrea să denigreze mandatele mele, îi fac o singură recomandare: comparați rapoartele MCV, primul din 2007 și ultimul din 2014;
– mai ales dacă își propui să creezi instituții independente, care să nu fie dependente de cel care le-a creat; vă mai dau un element de satisfacție din lumea politică: mă uit la toți demagogii care au făcut suspendarea din 2007, din 2012; care se adunau și la Argeș în jurul președintelui CJ, care se duceau și cu Bivolaru la Parchetul General, mă uit că astăzi spun ce spuneam eu în 2005;
– aș trage o concluzie, susțineți MCV; încă ne este necesar și ne păzește de derapaje;
– sigur, se face jurnalism de prostituție la Antena 3, am văzut și eu cazul asistentelor tv, dar esența lucrurilor trebuie să fie într-adevăr, trebuie să faceți față acestui tip de campanie, fiindcă atîta timp cât eu voi fi partenerul dvs veți fi atacați și minimalizați peste tot;
– fondurile europene trebuie să fie o prioritate; și sănătatea;
– o altă prioritate, educația; acest proces de învățământ este, încă, mult prea slab;
– avem un Parlament ineficient; aici nu este nevoie de modificarea Constituției, ci doar ca Parlamentul să valideze Referendumul din 2009, să avem 300 de parlamentari;
Traian Băsescu a răspuns, după discurs și la întrebările ziariștilor:
– Întrebat dacă Elena Udrea l-a anunțat despre corupția de la ANRP, Traian Băsescu a răspuns sec: ”Da!”.
– fostul președinte și-a făcut o listă și cu ”toate minciunile lansate în spațiul public în ultima vreme”.
– ”Mi-a spus, în mod categoric mi-a spus, dar președintele nu are niciun mijloc de verificare, singura instituție care în mod legal controlează serviciile este Parlamentul” – despre atacurile Elenei Udrea la generalul-locotenent Florian Coldea, șeful interimar al SRI.
– ”Fostul președinte nu își ia informațiile numai de la servicii; spre exemplu sinteza de presă din fiecare dimineață; asta e o sursă în completarea informațiilor; o altă sursă extrem de credibilă este Departamentul de Informații cu Publicul, acolo se primesc câteva mii de reclamații pe lună; președintelui i se face o sinteză; alți oameni politici importanți, am avut discuții întotdeauna cu politicieni; printre cei care mi-au spus astfel de informații a fost și Elena Udrea; eu am sesizat mai departe, la instituțiile abilitate, la șase luni s-a întâmplat prima punere sub acuzare la ANRP, un domn pe nume Baciu sau cam așa ceva”;
– ”Ce i s-a întâmplat fratelui meu este o înscenare”
– ”Elena Udrea pare a avea convingerea că se produce un abuz împotriva domniei sale”
– ”Dacă aș fi știut cu siguranță aș fi luat măsuri”
– ”A apărut o informație că aș fi plecat de la Cotroceni cu 50 de dosare penale pe care mi le-a dat SRI. Este o minciună! Cum să pleci cu dosare de la Cotroceni? Eu caut acum în calculatoarele de la reședința oficială să văd dacă nu cumva sunt documente secrete și să le șterg, până să mă mut de acolo”.
 
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ingredientul pe care trebuie să-l eviți dacă vrei un piure cremos. Greșeala pe care o fac multe gospodine
FANATIK.RO
Ingredientul pe care trebuie să-l eviți dacă vrei un piure cremos. Greșeala pe care o fac multe gospodine
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
POLITICO: Scenariul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedinte, o lovitură puternică pentru NATO
Observatornews.ro
POLITICO: Scenariul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedinte, o lovitură puternică pentru NATO
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI