Primarul din Sângeorz Băi a transmis evenimentul ad-hoc în direct pe pagina sa de Facebook, unde se poate vedea că la eveniment este și fiica sa, pe care o pune să cânte. Evenimentul de duminică seara a fost sărbătorit cu focuri de artificii și dansuri populare.

„Dragii
mei, ceea ce am făcut în acești patru ani nimeni nu ne poate lua”,
a spus primarul în ovațiile mulțimii.

„AM CÂȘTIGAT ÎMPREUNĂ dragii mei sângeorzeni. Dumnezeu lucrează prin oameni într-adevăr!!! Vă mulțumesc pentru implicare și susținere tuturor. Continuăm împreună munca pentru ca orașul nostru să prospere așa cum visăm noi sângeorzenii. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! Sper că de azi înainte, să fim lăsați în pace și liniște să ne facem treaba pentru că știm foarte bine cum trebuie făcută.

Am demonstrat în toți acești ani că dacă rămânem uniți, NIMENI ȘI NIMIC nu ne poate dezbina, oricât și-ar dori unii. Mulțumesc echipei PNL pentru susținere și sperăm să putem configura noua majoritate în Consiliu Local. Felicitări tuturor competitorilor, însă nu pot să apreciez modul cum a decurs această campanie și condamn astfel de practici în viitor.

Domnului Suciu, personal, vreau să-i transmit un singur lucru, să-i fie rușine pentru tot și toate, cu sângeorzenii ți-ai încheiat socotelile astăzi, 27 septembrie 2020”, a scris Traian Ogâgău pe Facebook.

A acuzat o campanie murdară

Primarul din Sângeorz Băi a devenit cunoscut în urmă cu o săptămână când au apărut imagini în timp ce își pedepsea fiica să stea dezbrăcată, în genunchi, cu mâinile deasupra capului și să repete că nu mai este obraznică.

Traian Ogâgău a spus atunci că filmulețul cu fiica lui a ajuns în spațiul public din cauza PSD și a campaniei murdare pe care o face.

Poliția
locală a anunțat atunci că s-a autosesizat în acest caz.,
iar dosarul a fost preluat de Parchetul
de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

 
 

Urmărește-ne pe Google News