Cei doi lucrează, iau masa şi se relaxează în hamacul lor pe un perete colorat în roşu şi galben, unde au fost ataşate obiectele care se găsesc şi în interiorul unei case. Totul face parte dintr-o inedită expoziţie de artă, în centrul vechi al oraşului, iar Tiago şi Gabriel au devenit atracţia tuturor trecătorilor.

Pentru a se deplasa dintr-un loc într-altul, cei doi utilizează instrumente speciale de căţărare montană, iar dacă nevoile fiziologice îşi fac simţită prezenţa, se pot aventura până pe veranda unei galerii de artă vecine, unde îi asteaptă o toaletă.

Cei doi fraţi trăiesc astfel încă de la sfârşitul lunii mai şi vor continua să ducă acest stil de viaţă până la 20 august 2009.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News