Acesta cerșește însoțit de câinele său, un border collie pe nume Hazel, i-a enervat la culme pe britanici pentru că în ciuda faptului că se întreține din cerșit, acesta deține o mașină personală, un Audi TT, ce valorează nu mai puțin de 60.000 de euro. La sfârșitul unei zile de „muncă”, acesta pleacă cu autoturismul său, pe care îl parchează la o distanță mai mare de locul în care el își desfășoară activitatea.

Potrivit tabloidului Daily Mail, bărbatul de 35 de ani recunoaște că mașina e a sa, însă, el susține că nu a cumpărat-o din banii câștigați din cerșit, ci a primit-o moștenire de la o bunică. Însă, de când filmulețul cu el a fost făcut public pe internet, tânărul a primit nenumărate amenințări cu moarte și chiar i-a fost furat și autoturismul. Peste o sută de oameni au postat comentarii revoltătoare pe Facebook la postarea care îl arată pe cerșetor urcând în bolidul de lux, printre cei supărați fiind chiar oameni care i-au dat bani și mâncare.

Matthew, care spune că locuiește cu un prieten, susține că nu a văzut ce au scris oamenii despre el pe rețelele de socializare. „Nu am văzut comentariile, pentru că nu am acces la internat. Însă, potrivit polițiștilor am primit o grămadă de amenințări cu moartea”, a declarat acesta, precizând că se teme pentru viața lui.

 
 

Urmărește-ne pe Google News