La doar sapte ani si jumatate, Catalin Duta, din comuna Persani, Valcea, se agata cu toate puterile de viata. Pe 30 mai, el a fost carbonizat pe 50% din corp. Aflat in Bucuresti, ieri, la 12 zile de la accident, copilul a trecut cu bine peste prima operatie, din lunga serie a celor menite sa-i salveze viata.

‘Pe 30 mai, spalam rufe. Tocmai bagasem a doua serie in masina si plecam sa le intind pe primele. Cand am intrat in casa, am lesinat. Nu intelegeam ce i s-a intamplat copilului meu. Firul masinii de spalat luase foc, iar Catalin a fost carbonizat. Era constient, ne-a recunoscut, vorbea si cerea apa incontinuu. Am asteptat Salvarea mai bine de o ora, apoi l-a dus la spital un var, isi aminteste, cu lacrimi in ochi, Elena Duta (30 ani), mama micutului. In timp ce povesteste, ochii mamei raman lipiti tinta de baiatul infasurat tot in bandaje, legat la tubul de oxigen si cu perfuziile in mana. Parca ar vrea sa ia asupra ei durerea copilului si isi framanta mainile neputincioasa ca nu poate face asta. Dupa opt zile la spitalul din Craiova, familia a cerut ca baietelul sa fie adus la Bucuresti.

„Arsura a fost pana la os”

‘Este a doua operatie de cand micutul se afla la noi. I-am scos tesuturile necrozate de pe mana dreapta. Arsura a fost pana la os. I-am facut autotransplant de piele. Luptam sa-l ajutam sa traiasca, ne-a declarat prof. dr. Dan Enescu, seful Clinicii de Chirurgie Plastica si Arsi de la Spitalul de Copii ‘Grigore Alexandrescu.

Un baiat de 8 ani s-a electrocutat pentru ca a bagat un cui in priza

La sfarsitul saptamanii trecute, un alt accident casnic a avut loc in comuna doljeana Terpezita. Madalin Catalin Toanca (8 ani) a murit in casa bunicilor, dupa ce a bagat un cui intr-o priza. Vecinii  au povestit ca baiatul s-a retras intr-o camera sub pretextul ca vrea sa se uite la desene animate. Dupa cateva momente insa mama lui l-a gasit fara suflare, zacand pe podea si tinand un cui in mana. Madalin a fost condus pe ultimul drum, ieri, de
sute de persoane, la cimitirul din localitate.

 

Urmărește-ne pe Google News