Comentează„Hai să zicem că avem aici o expresie publică sau de masă a acestui nou sentiment, că trăim vremuri SF și că poate nu ne-a rămas decât SF-ul, ca un cadru explicativ universal, adus în ajutor ca singura modalitate de a evalua momentul ăsta și de a încadra cumva enormitatea faptului sau înmărmurirea generală”, explică Ștefan Tiron.
Expoziția „Timpuri Noi: Xenogeneze ale SF-lui”, găzduită de Rezidența BRD Scena9 (str. I.L. Caragiale, 32, București), poate fi vizitată până pe 21 noiembrie. Evenimentul cultural vine într-un moment când însăși realitatea globală frizează SF-ul și ne aruncă, colectiv, într-o distopie. Lumea în pandemie a constituit chiar subiectul unor filme precum „Outbreak” (1995), „Contagion” (2011) și „Bird Box” (2018).
Apelul la SF, un mod de a evalua prezentul
„Pandemia a pus în prim-plan fragilități, probleme sistemice și lacune datorate în mare parte politicilor economice de austeritate, aplicate fără niciun fel de plan de avarie, politici care au accelerat o destructurare înceată, dar sigură a sistemului de sănătate public din aproape toate țările lumii, cu mult înainte de pandemie”, arată curatorul.
Ștefan Tiron este absolvent al Facultății de Istoria și Teoria Artei din București. Din 2006 inițiază și coordonează programul cozzzmonautica de știință popularizată, bazat pe explorarea spațiului, gândire speculativă, SF, cosmism și sound art.
Dilemele lumii de azi n-au fost tratate distopic
Prezentul pandemic a depășit imaginarul bio-medical al Vestului, spune Tiron. Dă exemplul filmelor din seria „Mad Max”, în care creatorii au putut imagina lupta pentru petrol, însă puțini au produs scenariul luptei medicale pentru viață.
Nimeni nu a fost în stare să-și imagineze suprasolicitarea cadrelor medicale, munca asta critică asociată îngrijirii pacienților sau deciziile de viață și de moarte care s-au luat. Ba chiar nici tipul ăsta de presiune exercitată în timpul carantinei asupra oamenilor, nici creșterea numărului de abuzuri casnice și a depresiei și nici cronicizarea anxietății.
Curator Ștefan Tiron:
Una dintre explicațiile pe care le găsește pentru această lacună este dată de scriitorii William Gibson, Bruce Sterling și Cory Doctorow, care făceau comentarii pe marginea SF-ului din anii ‘50:
„Nici în trecutul recent editorii n-ar fi fost interesați de povești cu minare de criptomonede al cărei consum energetic depășește consumul unei țări de mărimea Norvegiei, de criza climaterică, de extincții în masă sau de catastrofe ecologice, adică de povești sau distopii care să țină cont de complexitatea lumii în care trăim”, explică el.
Unde se încadrează SF-ul românesc în cel universal
Expoziția „Timpuri Noi” începe cu un periplu video prin cinematografia românească, prezentând acele filme care au secvențe sau trimiteri la science fiction.
Unele exemple sunt la îndemână, precum „Secretul armei secrete” (1988), regizat de Alexandru Tatoș, cu Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc, Dem Rădulescu în rolurile principale. Deși este o comedie muzicală, cu elemente fantastice, „arma secretă” este un instrument SF: după declanșare, face înconjurul planetei și lovește inamicul de la spate.
Alteori, sunt titluri surprinzătoare, precum „Patul conjugal” (1993) și „Această lehamite” (1994), regizate de Mircea Daneliuc, sau „Maria Mirabela în Tranzistoria” (1988), a lui Gopo.
„Expoziția nu a dorit să dea un verdict asupra SF-ului românesc ca întreg. E parțială și părtașă, ținând cont de faptul că năzuințele SF-ului românesc îl fac participant la un vis cosmist al umanității, la o adeziune pan-stelară și pan-galactică, combinând elemente insolite, gust local cu spații exoplanetare”, explică Ștefan Tiron despre latura cinematografică și literară a expoziției.
Curatorul spune că istoria SF-ului românesc se înscrie mai degrabă în spectrul larg al SF-ului socialist, din Cehoslovacia și Germania de Est până în URSS și China.
„E vorba de o istorie a fandomului SF de anticipație, extins la fostul bloc socialist. Însă azi a devenit eminamente dificilă această contextualizare, care e bazată pe legături eclipsate de producțiile Netflix”, spune Tiron.
O producție germano-română progresistă
Cei care au timp de zăbovit pot să urmărească în integralitate filmul est-german „Revolta în Cosmos” (1976). Pelicula SF regizată de Gottfried Kolditz a fost filmată parțial în România, în locuri precum tabăra de sculptură de la Măgura (Buzău), minele de sare de la Turda și la Vulcanii Noroioși.
Filmul se înscrie curentului SF progresist și propune o privire critică asupra exploatării nemiloase a resurselor de pe Pământ, explică Ștefan Tiron.
„Avem o primă instanță de viziune a unui viitor emancipat, progresist, unde femeile joacă rol de căpitani de navă. Un echipaj se confruntă cu probleme care azi ne par vag familiare. E vorba de o mină subterană uriașă, un fel de proto-Roșia Montană, unde sunt exploatate resursele indiferent de consecințe. Aici viețile sunt irosite, iar distracția a devenit una din sursele principale de control”, povestește curatorul.
Ce trimitem în Cosmos și ce vine de acolo: cățelușa Laika se întoarce
Legătura dintre Pământ și spațiul cosmic este abordată ca o autostradă în expoziție.
Există și un proiect de postere, curatoriat de Vasile leac, intitulat „Laika se întoarce”. Mai mulți artiști și-au imaginat cum ar arăta cățelușa dacă ar reveni acasă și ce mesaje le-ar transmite pământenilor.
Pentru Laika putem plânge la un loc sau o putem aștepta ca pe un cadou întors dintre stele. Ea este eminamente o moştenire comună, care merită chemată chiar și în zadar, dezmierdată și, de ce nu, atrasă înapoi pe Pământ după ce a fost alungată, transformată, modificată de condițiile din spațiu.
Expoziția nu vorbește doar despre dorința omului de a pleca în cosmos, ci și despre posibilele interacțiuni pe care le-am avut cu ființe extraterestre.
De pildă, pe un panou cât un perete, sunt prezentate momentele în care au avut loc evenimente OZN în România. Cele mai vechi mărturii datează din Evul Mediu, fiind consemnate de cronicari. Pe peretele opus, există și un panou care prezintă efectele din opinia publică: teoriile conspirației și glumele internauților, care au venit ca răspuns la acestea.
„Tălpicul de la Aiud”, un mister încă nedeslușit
Expoziția „Timpuri Noi” conține și un artefact cu o istorie aparte. Este vorba despre „Tălpicul de la Aiud”, adus la București din patrimoniul Muzeului de Istorie din Cluj-Napoca. Bucata de metal este un obiect OOPart, adică out-of-place artifact, care a fost descoperit în anii 1973-1974, pe malul Mureșului, alături de bucăți din scheletul unui rinocer lânos. Tălpicul nu a putut fi datat cu exactitate, indicându-se o vechime între de 400 și 80.000 de ani.
„Tălpicul ne poate ajuta sau deranja, dacă e cazul, ca să ieșim din confortul unor prejudecăți, sperăm noi. Fie că-l considerăm «object trouvee» sau rămășiță industrială, e importantă însăși descoperirea lui. Poate la mijloc e și o lipsă de înțelegere pentru propriile noastre urme sau obiecte sau ființe lăsate în lume și în univers. Sau poate Tălpicul e dovada de netăgăduit a unei singurătăți cosmice, care a devenit din ce în ce mai apăsătoare. Lăsăm publicul să decidă”, spune Ștefan Tiron.