„Incidentul s-a petrecut recent, într-un vagon în care a urcat un grup de adolescenți, care a ocupat ultimele scaune ale vehiculului, în dreptul camerei de supraveghere. O tânără a rupt capacul portului USB montat în partea din spate a tramvaiului, apoi, împreună cu cealaltă persoană aflată lângă ea, a încercat să scoată dispozitivul din peretele mijlocului de transport, încercările fiind în zadar”, a scris joi, 23 decembrie, Compania de Transport Public Iași, pe rețeaua de socializare.
Mai mult, pe unele părți ale interiorului vagonului au fost făcute și câteva însemnări cu un marker permanent.
Operatorul de transport din Iași precizează că cele două adolescente pot fi ușor recunoscute de polițiști, întrucât și-au îndreptat atenția către camera de supraveghere din vehicul, în timpul devalizării acestuia.
Polițiștii au primit deja imaginile video și vor începe cercetările penale în acest caz, pentru tragerea la răspundere a tinerilor care au comis distrugerile.
Pe 20 decembrie, Compania de Transport Public Iași anunța, tot pe Facebook, că ultimul tramvai PESA din lotul de 16 vagoane ultramoderne achiziționate de Primăria Municipiului Iași, cu finanțare europeană nerambursabilă, a intrat în depoul operatorului. La acel moment, 14 vagoane PESA, aduse din Polonia, rulau deja pe traseele din municipiului Iași.
Contractul de achiziție a celor 16 tramvaie PESA a fost semnat pe 27 aprilie 2020, iar valoarea acestuia este de aproximativ aproximativ 33,1 milioane de euro, ceea ce înseamnă 2,06 milioane de euro pentru fiecare tramvai ultramodern, potrivit operatorului de transport public din Iași.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro