Incidentul de marți a fost sesizat pe Facebook de către consilierul general PNL Ciprian Ciucu. El a postat și câteva imagini cu tramvaiul deraiat, atrăgând atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă tramvaiele vechi.

„Se dezintegrează orașul și toate cele”, a scris Ciprian Ciucu.

Contactat de Libertatea, Andrei Creci, directorul interimar al STB, a declarat că incidentul nu a fost grav și nu au existat victime, circulația tramvaielor nefiind întreruptă. „S-a intervenit rapid. Tramvaiul a fost dus în depou pentru reparații. Dacă ar fi după mine, aș retrage toate tramvaiele vechi, dar nu pot, că există deficit”, a spus Creci.

Potrivit unei note interne a STB obținute de ziar, tramvaiul a deraiat din cauza unei piulițe care s-a desprins de pe roata stângă din față. Asta a dus și la ruperea scutului exterior al roții.

Tramvaiul respectiv trecuse prin reparații generale în urmă cu câteva luni, în noiembrie, când s-a făcut revizia și la boghiuri.

De atunci, a parcurs peste 21.500 de kilometri.

Mijlocul de transport face parte din seria de tramvaie tatra, ajunse în România la mijlocul anilor 70. Sunt cele mai vechi tramvaie pe care le deține STB. Parcul societății de transport are 80 de astfel de tramvaie, dintre care doar 25 sunt funcționale.

 

Citește și:

Firea a interzis cutremurul în București! Un mash publicitar uriaș care înfățișa cum ar arăta o clădire după cutremur a fost dat jos la patru zile după ce a fost montat

Urmărește-ne pe Google News