Este vorba de 16 kilometri de drum pentru tractoare, fostul drum al oilor şi al vacilor, care a fost asfaltat timp de trei ani, contra sumei de 12 milioane de euro – din bugetele Ministerului Dezvoltării şi Consiliilor Judeţene Dâmboviţa şi Prahova – şi care a început să se surpe cu doar câteva zile înainte de inaugurare.
Drumul este mai îngust decât unul judeţean normal, adică două maşini încap greu una pe lângă cealaltă, iar asta îl face extrem de periculos, în special în zona de urcuş, unde asfaltul şerpuieşte pe buza prăpastiei. Ce se va întâmpla?
Va fi distrusă Rezervaţia Naturală Babele, din cauză că platoul Bucegi va deveni, ca să o cităm pe Gina Chiţănescu, meteorolog la Vârful Omul timp de 30 de ani, “al doilea bulevard Magheru din România”. Desigur, meteorologul se referă la aglomeraţia din traficul bucureştean, care se va muta la Babele, nu la calitatea drumului…
De două ori mai scump decât spune legea
Noul traseu rutier este cel colorat cu albastru:
Reabilitarea DJ 713 a costat 12 milioane de euro, adică 750.000 de euro pe kilometru. Acest lucru nu prea este în regulă din punctul de vedere al legii. Conform HG 363/2010, care stabileşte standardele de cost pentru reabilitarea drumurilor judeţene, preţul pe kilometru nu trebuie să depăşească 339.580 de euro, inclusiv TVA. Asta înseamnă că cei 16 kilometri de asfalt de pe Bucegi ar fi trebuit să coste 5.433.283,2 euro, inclusiv TVA. Diferenţa dintre ceea ce spune legea şi ceea ce s-a întâmplat pe teren este de 6.566.716,8 euro, adică mai mult cu un milion de euro decât dublu. Dar, vorba aceea, ce mai este milionul în ziua de azi?…