Ultima zi aprobată de compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru filmările de pe Transfăgărăşan a fost sâmbătă, începând de duminică traficul rutier pe tronsonul de drum supus restricţiilor revenind la normal.

Între 30 octombrie şi 6 noiembrie, circulaţia a fost restricţionată zilnic, de la ora 9,00 la ora 16,00, între kilometrii 56 şi 62, de la intrarea în cheile Argeşului până la Barajul Vidraru, fiind permis doar accesul în caz de urgenţă al ambulanţelor, autospecialelor de pompieri şi maşinilor de poliţe.

În schimb, Transfăgărăşanul rămâne oficial închis între Piscu Negru şi Bâlea Lac, chiar dacă accesul în zonă este încă posibil, pe răspunderea conducător auto, condiţiile meteo fiind favorabile.

Urmărește-ne pe Google News