Tratatamentul a trecut deja de faza experimentală și este folosit afecțiunile colonului. Una dintre pacientele vindecate astfel de o infecție gavă este Ghislaine Grenet, care și-a învins repulsia inițială. ”La început este tulburător pentru că îți spui că totuși sunt niște excremente care ni se injectează. Dar mi-era atât de rău încât trebuia făcut ceva”, a spus femeia de 56 de ani care suferea de mai multe luni de o infecție recidivantă cu Clostridium difficile, o bacterie care inflamează intestinul gros producând diaree cronică.

De obicei, este o boală provocată chiar de către antibiotice care alterează flora intestinală ucigând bacteriile ”bune”, lăsându-le să prolifereze pe cele ”rele”.

Administrate prin sondă nazală sau colonoscopie

Problemele serioase ale femeii au luat sfârșit după ce s-a găsit un ”donator” în stare perfectă de sănătate (fără probleme digestive sau antecedente familiale și ales în mod riguros după o evaluare biologică exhaustivă).

Fecalele sunt amestecate într-o soluție de apă cu sare și apoi administrate fie prin colonoscopie, fie printr-o sondă nazojejunală (care merge din nas până în intestin). Scopul este echilibrarea florei intestinale care se va modifica devenind asemănătoare cu cea a donatorului.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

”După un trasfer de materii fecale, există 90% vindecări fără recidivă, acolo unde tratamentul cu antibiotice nu trece de un procentaj de 30-40% vindecări în această formă recidivantă de colită. Este un tratament care merge foarte bine

Julien Scanzi, gastroenterolog la Spitalul Universitar din Clermont-Ferrand (Franța)

Terapia a fost deja introdusă în circa zece spitale din Franța. Virtuțile medicale ale materiilor fecale sunt cunoscute de mai multă vreme. În China, se administrau excremente încă din secolul IV ca tratament pentru toxiinfecțiile alimentare și diareea severă. În secolul XVI, medicul și botanistul Li Shizhen le cerea pacienților să înghită un leac intitulat ”supa galbenă”.

Experiențe similare s-au făcut în medicina veterinară, iar în timpul celui de-al doilea război mondial, soldații germani din Afrika Korps au recurs la acest leac pentru tulburările digestive care le-a fost sugerat de către beduini.

Un domeniu încă în curs de cercetare

Însă abia în 2013, un studiu realizat în Olanda a demonstrat științific binefacerile acestui tratament. Astăzi se derulează mai multe studii privind aplicațiile sale căci perspectivele sunt vaste: sindromul colonului iritabil, rectocolita hemoragică, boala Crohn, diabet, obezitate, boala Parkinson, demența senilă, scleroza în plăci, autism și chiar alergia la arahide.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

”Se crede că microorganismele din corpul uman sunt implicate în multe boli, fără să joace neapărat un rol important în toate. Astăzi, suntem în stadiul bâlbâielilor în cercetare legate de partea din amestec care este responsabilă pentru efectele terapeutice”, a spus profesorul gatroenterolog Harry Sokol.

Cercetătorii au un entuziasm reținut deoarece terapia prezintă riscul transmiterii unui agent patogen, motiv pentru care donatorii sunt selecți cu mare reținere. În Statele Unite, există deja o ”bancă de excremente”, OpenBiome, iar în Franța compania farmaceutică Maat Pharma speră ca până în 2023 să realizeze un medicament pe acest principiu în locul actualei soluții. Tot în Franța, o societate vrea să dea posibilitatea ca oamenii să-și congeleze propriile fecale când sunt sănătoși și apoi să le utilizeze ca leac pentru vremurile în care sunt bolnavi.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI