Transneft a precizat, într-un comunicat de presă, că plata sa cu privire la dreptul de tranzit prin Ucraina pentru luna august – efectuată pe 22 iulie – a fost refuzată pe 28 iulie, din cauza intrării în vigoare a unor sancţiuni impuse Moscovei.

Prin urmare, compania ucraineană UkrTransNafta „a încetat să furnizeze servicii pentru transportul petrolului pe teritoriul ucrainean, începând din 4 august”, a adăugat Transneft.

Este vorba despre livrări printr-o secțiune a oleoductului Drujba, care tranzitează Ucraina şi care deserveşte trei state membre UE fără acces la mare: Ungaria, Slovacia şi Cehia.

Transneft a precizat, însă, că livrările către Polonia şi Germania, printr-o altă secțiune a conductei Drujba, care tranzitează Belarusul, „continuă în mod normal”.

În ciuda invaziei ruse, cantități de petrol şi de gazele naturale livrate de Rusia continuă să tranziteze Ucraina către UE, unele state membre ale blocului comunitar fiind puternic dependente de hidrocarburile ruseşti.

UE a impus în iunie un embargo treptat petrolului rusesc, care prevede oprirea importurilor de țiței brut, pe cale maritimă, în şase luni.

Aprovizionarea prin oleoductul Drujba a fost autorizată să continue „temporar” – fără o dată limită -, aceasta fiind o concesie obţinută de către premierul ungar Vikor Orban, care-şi cultivă relaţiile cu Vladimir Putin şi a cărui ţară depinde în proporţie de 65% de petrolul rusesc ieftin.

Rusia a redus puternic, în ultimele săptămâni, livrările de gaze naturale către UE.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News