Oleg Horjan, liderul comuniștilor din regiunea transnistreană, a fost găsit împușcat în propria locuință. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de Inspectoratul General al Poliției (IGP) din Republica Moldova.
„Informăm că cetățeanul Horjan Oleg (anterior deținut ilegal de către așa-numitele autorități de la Tiraspol) a fost depistat împușcat în propria locuință dintr-o localitate din apropierea Tiraspolului. Poliția R. Moldova s-a autosesizat și întreprinde toate măsurile de investigație corespunzătoare ce vizează infracțiunea de omor”, a declarat Diana Fetco purtătoare de cuvnt a IGP.
Potrivit așa-numitului minister de interne din Transnistria, citat de Europa Liberă, cadavrul lui Horjan a fost găsit cu „semne de moarte violentă” în casa din satul Sucleia, de către soția acestuia, în una dintre camere, alături de un „seif deschis și gol”. Miliția a fost alertată la ora 11.30, în acest caz fiind pornit un dosar penal.
Biroul de Integrare de la Chișinău a propus crearea unei comisii de anchetă neutre, sub auspiciile Misiunii OSCE în Moldova, care să se deplaseze la fața locului pentru o cercetare independentă a circumstanțelor acestei fapte tragice.
Despre decesul lui Horjan a vorbit și fostul deputat comunist moldovean, actual membru al „Partidului Acțiunii Comune Congresul Civic”, Mark Tkaciuk, într-o postare pe pagina sa de Facebook. „Tragedie! Oleg Horjan a fost ucis cu brutalitate în această seară”, a scris acesta.
Un anunț a fost făcut de asemenea, într-o conferință de presă, de liderul comuniștilor din Federația Rusă, Ghenadi Ziuganov. „A fost ucis acasă. Cerem să înceapă imediat o anchetă”, a spus Ziuganov.
Horjan era în opoziție față de regimul de la Tiraspol. El a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru organizarea unui miting pașnic în centrul Tiraspolului, pe 6 iunie 2018, împotriva actualei puteri, scrie Agora.
În luna noiembrie 2018, judecătoria supremă din Transnistria l-a condamnat, acuzându-l de „acțiuni violente în raport cu un reprezentant al puterii”. Potrivit anchetei, Horjan a smuls epoleții unui milițian și l-a lovit, în timpul protestului.
Pe 23 iunie 2020, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a constatat că Horjan s-a aflat ilegal în detenție și că a fost condamnat de către instanțe neconstituționale. Toate materialele cauzei urmau să fie îndreptate Procuraturii Generale, ca să fie întreprinse măsuri pentru eliberarea acestuia. Nu s-a întâmpla însă nimic.
După eliberare, Horjan a fondat „Uniunea forțelor de opoziție din Transnistria”.
epoorik • 18.07.2023, 15:47
Sunt convins ca acolo e stat de drept și ca justiția isi va face datoria. Chestiunea e sa nu cerem sa o facă prea repede pentru ca atunci s-ar chema imixtiune în actul de justiție.
durban22 • 18.07.2023, 11:58
Asasinatele politice sant la moda !.Nimeni nu o sa fie gasit vinovat !Dumnezeu sa-l ierte!.
Andreea17 • 17.07.2023, 21:00
Ciudat, dar sigur o sa pice vina tot pe R. Moldova...si pe Chisinau..