UPDATE ora 20.00. Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat marți, 12 martie, la Ministerul Afacerilor Externe din Republica Moldova, după ce, potrivit presei din regiunea separatistă, Rusia va deschide secții de vot în Transnistria, relatează TV8.md.

„În cadrul întrevederii, diplomatului rus îi va fi comunicată poziţia de dezaprobare a deciziei referitoare la deschiderea secţiilor de votare ale Federaţiei Ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, a transmis MAE din Republica Moldova într-un comunicat.

Știrea inițială: Dintre cele șase secții pe care Tiraspolul intenționează să le deschidă, trei vor fi la Tiraspol, iar câte una la Rîbnița, Bender și Grigoriopol.

Cetățenii din regiune care își vor dori să voteze vor prezenta un act de identitate, fiind valabile inclusiv pașaportul sovietic sau un pașaport străin expirat.

Hotărârea de a se deschide secții de votare în regiunea separatistă transnistreană a fost luată „în conformitate cu decizia Ambasadei Rusiei în Moldova”, relatează NewsMaker.

Anterior, autoritățile de la Chișinău anunțau despre deschiderea unei singure secții de votare pentru prezidențialele din Rusia, pe teritoriul Republicii Moldova.

Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor
Recomandări
Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor

Contactați de NewsMaker, reprezentanții biroului de presă al Ministerului moldovean de Externe al Republicii Moldova l-au citat pe ministrul Mihai Popşoi, care a spus la începutul lunii februarie că Republica Moldova a permis deschiderea unei secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din Rusia, dar doar pe teritoriul Ambasadei Rusiei la Chişinău.

De asemenea, pe site-ul oficial al Ambasadei Rusiei, precum şi pe site-ul Comisiei Electorale Centrale a Federaţiei Ruse, este indicată o singură secţie de vot, care se va deschide în Moldova pe 17 martie, şi anume în clădirea Ambasadei Rusiei din Chişinău.

FOTO: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Zodiac chinezesc pentru luni, 4 noiembrie 2024. Bani pentru Tigru
FANATIK.RO
Zodiac chinezesc pentru luni, 4 noiembrie 2024. Bani pentru Tigru
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Insula din București pe care puțini oameni o știu și care se transformă. E artificială, a fost făcută la dorința lui Ceaușescu și nu e locuită. Va avea acum o plajă, debarcader și pontoane
FANATIK.RO
Insula din București pe care puțini oameni o știu și care se transformă. E artificială, a fost făcută la dorința lui Ceaușescu și nu e locuită. Va avea acum o plajă, debarcader și pontoane
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
România va fi lovită de furtuni mai frecvente şi mai violente în următoarele decenii, avertizează specialiştii
Observatornews.ro
România va fi lovită de furtuni mai frecvente şi mai violente în următoarele decenii, avertizează specialiştii
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI