Specialistii romani in chirurgie reconstructiva se pregatesc pentru o premiera la noi in tara: transplantul de mana. „Ne-am propus ca in aceasta toamna sa realizam un transplant de mana. Suntem pregatiti din punct de vedere tehnic, chirurgical, insa stabilirea datei exacte a operatiei, care este una foarte complexa, depinde de mai multi factori”, ne-a spus prof. Ioan Lascar, seful Clinicii de chirurgie plastica si reparatorie din cadrul Spitalului de Urgenta „Floreasca” din Bucuresti.
Pana la ora actuala, astfel de operatii s-au efectuat doar in sapte tari din lume: Franta, SUA, China, Austria, Malaysia, Italia si Belgia. Spre deosebire de alte tipuri de transplant, ca cele de rinichi, ficat sau inima, care se practica de zeci de ani in toata lumea, istoria transplantului de mana este destul de scurta. Prima operatie reusita de acest gen a avut loc in Franta, in anul 1998, numarul pacientilor care au beneficiat de o astfel de interventie chirurgicala fiind si el relativ mic. Specialistii considera ca inca se poate vorbi de o „faza de inceput” si ca orice operatie noua este importanta, deoarece inseamna un progres.
O data „de aur” in istoria transplantului de mana este 23 septembrie 1998. Dupa o operatie care a durat in jur de 13 ore, o echipa internationala de chirurgi, condusa de medicul francez Jean-Michel Dubernard, a realizat o premiera mondiala la un spital din Lyon. Beneficiarul primului transplant de mana din lume a fost neozeelandezul Clint Hallam, in varsta de 49 de ani, care-si pierduse mana dreapta intr-un accident suferit in inchisoare, unde ispasea o pedeapsa de doi ani pentru frauda. Initial extrem de fericit, barbatul a trecut apoi printr-o serie de intamplari care i-ar permite lejer sa candideze la titlul de personaj de film. Poate sa para culmea ironiei, dar, la nici trei ani dupa transplant, Clint a cerut ca noua mana sa-i fie amputata. In februarie 2001, intr-un spital londonez, chirurgii il „scapau” pe neozeelandez de mana cu care nu se „imprietenise”. „Am realizat ca, pana la urma, mana nu este a mea. Nu m-am putut obisnui cu ea, iar corpul si mintea mea au inceput s-o rejecteze”, declara la vremea respectiva Clint Hallam, citat de agentia AP. Pana in momentul in care mana i-a fost amputata, Clint le-a dat o multime de batai de cap medicilor care s-au ocupat de transplant. Ei declarau ca pacientul refuza sa urmeze tratamentul prescris si nu se prezenta la controale. „Noi i-am dat o sansa noua, pe care o ai doar o data-n viata, iar el i-a dat cu piciorul”, au spus, dezamagiti, medicii.
Cu toata povestea sa iesita din comun, interventia chirurgicala prin care a trecut Clint Hallam a deschis drumul spre alte operatii de acest gen. In 1999 a avut loc si in Statele Unite ale Americii un prim transplant de mana, iar in ianuarie 2000 lumea medicala inregistra o noua premiera: dublu transplant de mana in Franta, in aceeasi clinica din Lyon, unde fusese supus operatiei si neozeelandezul. Pacientul, Denis Chatelier (33 de ani) isi pierduse ambele maini in urma unui explozii. In acelasi an, in Malaysa, chirurgii au realizat o noua interventie chirurgicala spectaculoasa, pacient fiind un bebelus de numai o luna, care se nascuse cu o malformatie grava la mana stanga. Donatorul a fost in acest caz sora ei geamana, care din nefericire murise la nastere.

In Statele Unite, beneficiarul primului transplant de mana a fost Matthew Scott, in varsta de 37 de ani. Operatia a durat 15 ore si a fost efectuata de chirurgii de la Jewish Hospital, din Louisville, statul Kentucky, in 1999. Barbatul isi pierduse mana stanga intr-un incident provocat de niste artificii. La un an dupa transplant, Matt putea scrie cu noua mana, putea sa intoarca paginile ziarului, sa arunce o minge de baseball sau chiar sa fixeze un cui.

 
 

Urmărește-ne pe Google News