Organele nu rămân decât în pământ și putrezesc. Noi suntem niște suflete, atât. Ce este aici este o carcasă, numai că fiecare are a lui închipuire
Petronela Călin, mama lui Paul și cea care a decis donarea organelor

de Delia Marinescu și Cristian Munteanu (foto) / material Vice România
O femeie cu ochi blânzi plânge aplecată peste un pat din Spitalul Județean din Iași. În el stă întins Paul, băiatul ei de doar 7 ani.

Paulică, un supererou. Ca Spiderman

Copilul e în moarte cerebrală, doar aparatele îl țin în viață. Femeia se frământă. Cu doar câteva minute în urmă, le-a zis medicilor că nu e de acord să doneze organele fiului ei, măcinată de durere și de felul brutal în care i-a sunat întrebarea. „Nu mi s-a explicat nimic, decât atât: «hai, ești de acord, vrei?»”.

Dar acum, după ce medicii au ieșit din salon, iar ea a rămas singură cu cel mic, își amintește ce copil bun era Paul, cum lua dulciurile din casă și „le împrăștia la copii”, cum îl iubea tot cartierul și cum i-a zis într-o zi că vrea să fie un supererou. Ca Spiderman.

Se decide să doneze

Apoi se întreabă cum ar fi fost dacă și băiatul ei ar fi avut nevoie de transplant și nu s-ar fi găsit un donator. Își îndreaptă ochii către o icoană din salon și zice: „Hai, Paulică, să te facă mama un supererou îngeraș”.

„Hai, mămică, să ajutăm și alți copii”, îi spune ea băiețelului imobilizat la pat. Femeia nu știe că organele lui, deși mici, ar putea ajunge și la unii din miile de adulți care așteaptă de ani buni organul salvator.

Pleacă de la capul băiatului și se duce la asistente. S-a răzgândit, le spune Petronela Călin, mama de 39 de ani, care lucrează ca femeie de serviciu la mai multe scări de bloc din Iași. Donează.

Cu viața pre moarte călcând. Reporter la ambele capete ale unei întâmplări dramatice: familia care a donat ficatul unui băiețel de 7 ani și femeia care a primit o nouă șansă la viață

„Organele nu rămân decât în pământ și putrezesc. Noi suntem niște suflete, atât. Ce este aici este o carcasă, numai că fiecare are a lui închipuire”, Petronela Călin

În ultimii cinci ani, numărul donatorilor de organe a coborât sub jumătate

Paul Nicolas Călin, copilul care a murit la 7 ani, pe 7 noiembrie 2017, în urma unui accident de mașină, a fost unul dintre cei 65 de donatori de organe din acel an.

În ultimii cinci ani, numărul donatorilor de organe s-a redus dramatic. De la 138 de donatori cât au fost în 2014, s-a ajuns la doar 65, număr înregistrat atât în 2017, cât şi în 2018, potrivit Agenției Naționale de Transplant. Anul acesta, până în luna martie, au fost doar zece. Asta în timp ce pe listele de așteptare tremură de speranță peste cinci mii de persoane.

Până să rămână 65, anul trecut au existat 160 de potențiali donatori. Însă familiile unui număr de potențiali 50 de donatori au refuzat prelevarea de organe, iar restul au avut probleme de sănătate care au făcut imposibilă prelevarea.

„Nu au încredere în sistem. Oamenii sunt extrem de suspicioși, au resentimente legate de medici, pentru că au văzut la televizor”, spune medicul Carmen Pantiș, coordonatorul programului de transplant din judeţul Bihor.

În ultimii ani, au fost trei scandaluri răsunătoare legate de transplantul de organe, cu protagonişti ca Mihai Lucan, Alexandru Arșinel şi Spitalul Sfânta Maria din București.

„Sunt și considerente religioase, unii oameni cred până în ultima secundă că se poate întâmpla o minune și pacientul se va trezi”, adaugă medicul, care intră în contact direct cu familiile pacienților aflați în moarte cerebrală.

Vasile Bănescu, de la Patriarhia Română: „Discutabila «moarte cerebrală»”

La formarea acestei percepţii contribuie şi Biserica Ortodoxă Română, care „acceptă fără rezerve transplantul de organe pereche, transplantul care nu periclitează în nici un fel viața donatorului”, însă nu şi prelevarea de organe de la pacienţii aflaţi în moarte cerebrală.

„Credinţa autentică ne deschide profund spre celălalt, dar în cazul prelevării de organe vitale de la persoane ajunse în discutabila «moarte cerebrală», «celălalt» este inclusiv cel căruia i se prelevează organele într-o stare care nu este moartea integrală”, declară Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

„Moartea cerebrală este moarte. Avem un protocol mai strict decât în Anglia”, ne asigură însă medicul Carmen Pantiş.

Tot în categoria motivelor legate de religie pe care medicul le aude frecvent, intră și ăsta: „Trebuie să-l băgăm în pământ, așa cum l-a dat Dumnezeu”.

În astfel de situații, doctorița apelează tot la religie pentru a-i convinge pe oameni că decizia lor poate salva câteva vieți. „Încerc să le spun că în Biblie scrie că vom învia în trupuri noi”.

Ca să înțeleg mai bine de ce refuză atât de mulți oameni să doneze organele celor dragi aflați în moarte cerebrală, am mers de la un capăt – o familie care a acceptat donarea – la celălalt – un om care a fost salvat de decizia acestei familii.

„Nenea Mihai, hai că Paul… l-o călcat mașina”

Pe 1 noiembrie 2017, Petronela Călin luase salariul de la firma de curățenie pentru care lucra. Era patru după-amiaza când a terminat de spălat scările de bloc, iar în drum spre casă s-a oprit la un magazin, să-i cumpere mezinului mâncarea lui preferată, „cărniță, dulciuri”.

El tot timpul fugea înaintea mea când știa că iau banii, pentru că dacă nu avem așa un venit mare, copilul se bucură, domnișoară, când ia părinții banii

După ce a coborât cu sacoșele în mână, în stația de autobuz din faţa unui părculeţ din cartier, femeia a văzut „foarte multă lume adunată, salvare, poliție, mulți copii”.

Când s-a apropiat, pe caldarâm zăcea întins băiatul ei. Fusese lovit de o mașină în timp ce traversa strada ca să ajungă la un prieten de pe trotuarul celălalt. Hăinuțele lui, „ghetuțe noi, frumoase, gri, blugi aduși de taică-su și deasupra, un hanorac”, erau pătate de sânge.

În mulțime i-a zărit pe soț și pe cele două fiice ale lor, de 14 și 16 ani. Fetele se aflau cu Paul în parc înainte de accident, iar pe tată îl anunțase acasă un prieten de joacă al puștiului.

„«Nenea Mihai, hai că Paul… l-o călcat mașina». Vă dați seama, aveam un tricou pe mine și am plecat într-o pereche de șlapi, un pantalon. Nu-mi venea să cred că-i al meu”, își amintește tatăl.

Cu viața pre moarte călcând. Reporter la ambele capete ale unei întâmplări dramatice: familia care a donat ficatul unui băiețel de 7 ani și femeia care a primit o nouă șansă la viață

“Nu-mi venea să cred că-i al meu”, spune tatăl lui Paul

„Mamă, eu dacă am să mor, tu ai să plângi?”

Mama își amintește că doar cu o lună înainte de tragedie, copilul începuse să vorbească din senin despre moarte.

„El îmi spunea: «Mamă, eu dacă am să mor, tu ai să plângi?». Rămânea cu ochișorii pe gânduri, ca un bătrânel, de parcă vedea el ceva. Oare simțea?”.

„Două-trei, maximum zece la sută șanse de supraviețuire”, țin minte părinții că a sunat verdictul medicilor. În zilele de după accident au tot sperat că fiul lor se va ridica și va fi din nou copilul ager și plin de viață pe care îl iubea tot cartierul.

O săptămână mai târziu însă, puștiul a intrat în moarte cerebrală.

Părinții se plâng că medicii nu au vorbit pe înțelesul lor când i-au întrebat de donare

După ce le-a zis asistentelor că vrea să doneze organele băiețelului, Petronela Călin a stat de vorbă cu un psiholog din spital, care i-a spus că a luat o decizie bună. Apoi, femeia a coborât la capelă.

„Mie cel mai bine mi s-o explicat jos, la biserică, părintele a vorbit frumos, băbește, a zis că e bine”.

În multe țări europene, precum Spania, Belgia, Austria, Germania, scenariul românesc în care părerile psihologilor, ale preoților și ale rudelor se pot bate cap în cap, nu există.

Acolo funcționează acordul prezumat: toți pacienții în moarte cerebrală se transformă automat în donatori. Excepție fac cazurile în care oamenii au semnat în timpul vieții că refuză donarea de organe.

BOR este însă împotriva acordului prezumat.

Atât timp cât mai există o licărire de viață în cineva, nimeni nu are dreptul moral de a o suprima, mai ales în absenţa acordului prealabil al pacientului sau al familiei acestuia
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei

După ce a ascultat părerile psihologului și ale preotului, Petronela Călin şi-a sunat soțul să-i spună ce a hotărât.

Deşi tatăl s-a temut inițial că organele copilului ar putea ajunge, ilegal, pe mii de euro în străinătate, într-un final a spus da. „Dăm tot ce trebuie… tot ce trebuie la o viață omenească să trăiască”.

Și lui îi răsunau în urechi, ca un refren, vorbele băiatului: „Erou, erou, tati, sunt erou”.

Cu viața pre moarte călcând. Reporter la ambele capete ale unei întâmplări dramatice: familia care a donat ficatul unui băiețel de 7 ani și femeia care a primit o nouă șansă la viață

Tatăl a rămas astăzi doar cu pozele cu Paul

„I-am mulțumit frumos că a fost copilul meu și că m-a ales pe mine mamă”

Rinichii, ficatul și corneele băiatului au ajuns la cinci oameni care așteptau de ani buni să se întâmple o minune.

„După prelevarea de organe, l-o spălat, l-o îmbălsămat, cu hăinuțele pe care le-am avut mi l-a pus în sicriu. Mi l-am gătit cu ce știam eu că-i place lui. I-am ales costum frumos, pantofi, cămășuță, papion și o băscuță”, își amintește mama, cu inima frântă, ultima imagine cu Paul pe pământ. „I-am mulțumit frumos că a fost copilul meu și că m-a ales pe mine mamă”.

Printre cei care spun „da” donării se află multe persoane de etnie maghiară, a observat medicul Carmen Pantiș, din Oradea. În Ungaria există acordul prezumat, iar aceștia sunt obișnuiți cu ideea donării, adaugă ea.

De asemenea, românii care au locuit în diaspora sunt mai deschiși decât ceilalţi. „Am avut un caz în care rudele care au locuit în Spania și au venit cu alt fel de mentalitate au convins-o și pe ruda din România care inițial nu voia să doneze”.

Spania, unde funcționează acordul prezumat, este pe primul loc în lume la acest capitol, cu 46,9 donatori la un milion de locuitori.

În România, pentru prelevarea de organe este nevoie de o singură semnătură, însă medicul vrea să se asigure că nici o rudă de gradul întâi nu se opune, ca să nu existe riscul ca ulterior să dea spitalul în judecată.

Cu viața pre moarte călcând. Reporter la ambele capete ale unei întâmplări dramatice: familia care a donat ficatul unui băiețel de 7 ani și femeia care a primit o nouă șansă la viață

„Noi suntem mai colorați, dar avem suflet ”, a spus tatăl lui Paul, referindu-se la faptul că sunt de etnie romă

„El e tot cu noi aicișa, mai ales prin oamenii care au de la el organe”

Astăzi, la un an și patru luni de la moartea copilului, în camera cu tapet auriu în care Paul dormea cu părinții lui, Petronela și Mihai au încropit un fel de altar, în care pozele celui mic se amestecă cu icoanele. „Stau aici, în cămeruța asta, am pozele celea, numai pe ele le văd. El e tot cu noi aicișa, mai ales prin oamenii care au de la el organe”, spune tatăl.

Părinții au păstrat doar perna lui Paul, îmbrăcată într-o față de pernă cu mașinuțe, și un urs maro, de pluș, pe „Coco al lui”. În rest, au donat toate hainele și jucăriile băiatului, „în amintirea lui, ca să se bucure copiii, să se folosească de ele”.

Cu gândul că vor umple mai ușor golul lăsat de pierderea mezinului și că cele două fiice vor trece mai repede peste depresia provocată de moartea fratelui, părinții și-au mai dorit un copil. „Imediat după Paulică, chiar la o săptămână, două, am spus: mai vreau pe cineva mic… să strâng înapoi în brațe, să iubesc și să-i cumpăr jucării”, spune mama. Acum au o fetiță de două luni, pe Nicole.

Cu viața pre moarte călcând. Reporter la ambele capete ale unei întâmplări dramatice: familia care a donat ficatul unui băiețel de 7 ani și femeia care a primit o nouă șansă la viață

Mama lui Paul face curat în camera în care părinții dormeau cu micuțul

Tatăl a hotărât să nu mai plece să lucreze pe șantier în Germania, acolo de unde se întorsese cu doar câteva zile înainte de accident. „Vă dați seama, suferință de la băiet, să mai plec și eu? Fetele singure, femeia singură, copilul înmormântat, eu plecat. Ce ajutor aveau?”, spune bărbatul care astăzi lucrează la o firmă de curierat din Iași, pe salariul minim pe economie.

„Te-ai născut, ai crescut și ai plecat dintre cei dragi, ca să dai viață altora”

Într-o duminică dimineață, tatăl se oprește la florăresele din fața cimitirului aflat pe un deal, la marginea Iașiului. Cu trei buchețele de ghiocei în mână pornește pe aleile dintre parcelele cu cruci, majoritatea din marmură. După ce face dreapta, în capătul aleii principale, bărbatul ajunge la un mormânt modest, cu o cruce de lemn, îngrădit de o margine subțire din fier forjat.

Cu viața pre moarte călcând. Reporter la ambele capete ale unei întâmplări dramatice: familia care a donat ficatul unui băiețel de 7 ani și femeia care a primit o nouă șansă la viață

Tatăl își vizitează copilul la cimitir

„Paul, a venit tata să te vadă. Ți-am adus floricele”, spune el, în timp ce mângâie geamul de la o poză înrămată.

În mijlocul mormântului, pe pământul răvășit, e o placă mică de marmură cu un îngeraș. Pe ea scrie cu litere negre: „Te-ai născut, ai crescut și ai plecat dintre cei dragi, ca să dai viață altora. Recunoștință veșnică. Familia Sârbu”.

Este gestul de mulțumire pe care Vasilica Sârbu, o femeie din Constanța, de aceeași vârstă cu mama lui Paul, l-a făcut după ce a așteptat nu mai puțin de 11 ani să primească un ficat. Datorită lui Paul, așteptarea ei s-a încheiat.

„Îs câteva vieți care sunt salvate, doamnă, îs câteva vieți care poate… viața lor de acum începe”, spune, cu inima împăcată, tatăl.

Libertatea a traversat țara și a descoperit-o, la Constanța, pe femeia recunoscătoare care a primit ficatul lui Paul. Totul în ziarul de mâine.

Citește continuarea pe Vice.com.

Editor: Iulia Roșu


*Dacă faceți parte din una dintre cele 140 de familii care au acceptat din 2017 și până azi donarea de organe ale persoanelor dragi care s-au aflat în moarte cerebrală și vreți să împărtășiți cu noi motivele gestului dumneavoastră, dați-mi un mail pe adresa: delia.marinescu@ringier.ro


Citește și:

Își mângâie ficatul și-i spune „Paulică”, după numele salvatorului ei! Povestea Vasilicăi Sârbu, femeia care a primit un organ vital de la un băiat de 7 ani călcat de mașină

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News