Cuprins:
Falimentul City Insurance, decis, vineri 17 septembrie, de ASF, este al patrulea al unei companii de asigurări în ultimii șase ani. Astra Asigurări și Carpatica Asig, precedenții lideri de piață, au intrat, la rândul lor, în colaps.
La acestea se adaugă o companie mai mică, Certasig, lichidată și ea.
Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), consideră că ASF este principalul vinovat, pentru că a permis practici ilegale ale asigurătorilor.
Asigurătorii au ajuns să interpreteze piața ca un fel de Caritas, din cauza faptului că noi suntem obligați prin lege să facem RCA. Am ajuns unde am previzionat încă din mai 2020. Premierul (Florin Cîțu – n.r.) ne spune că trebuie să ne obișnuim cu falimentele. Dar nu vrem falimente tip Caritas. De două săptămâni asigurătorii și-au dublat prețurile, iar de câteva zile nici nu mai ofertează. Deci noi, acum, dacă vrem să încheiem o poliță RCA, nu putem.
Vasile Ștefănescu, COTAR:
Conform lui Vasile Ștefănescu, „gaura” de la City Insurance se ridică la 400 de milioane de euro, fiind cel mai mare faliment din asigurări ca ordin de mărime.
City Insurance este cea mai mare companie de asigurări din domeniul polițelor RCA, cu o cotă de piață de 45% și care are 3 milioane de clienți. Aceasta este controlată de către Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase.
Contul fals din Elveția
Situația City Insurance s-a deteriorat rapid în acest an, după ce ASF a descoperit că un cont de 50 de milioane de euro din Elveția, prezentat de companie încă din 2017, era de fapt fals. Ceea ce înseamnă că nu deținea rezervele necesare pentru a acoperi polițele emise.
În vară aceasta, City a demarat o majorare de capital de 150 de milioane de euro, dar investitorul care a promis că vine cu bani nu a vărsat suma.
Fost președinte ASF acuză: „Faliment acoperit cinci ani”
Mișu Negrițoiu, fost președinte ASF între 2014 și 2017, a acuzat la rândul său deciziile ASF.
Acesta a spus zilele trecute că pusese City Insurance sub un plan de redresare în anul 2016, dar consiliul ASF a scos compania de sub redresare după plecarea sa, în baza extrasului de cont fals.
„Pare un faliment acoperit cinci ani. City a fost sub plan de redresare în 2016, după un audit cu Big 4, solicitat de ASF. La ultima sedință de Consiliu la care am participat (aprilie 2017), am retras autorizația conducerii societății și am hotărât desemnarea unui administrator special”, a spus Negrițoiu, citat de Hotnews.
După ce am plecat eu, nu s-a mai întâmplat nimic. Ba mai mult, același Consiliu a hotărât scoaterea societății din regimul de redresare, în baza unei hârtii fără nicio valoare (extrasul de cont – n.r.), care s-a dovedit a fi un fals.
Mișu Negrițoiu:
După plecarea lui Negrițoiu, la conducerea ASF a fost numit Leonardo Badea, economist și fost deputat PSD, în vreme ce prim-vicepreședinte era Ovidiu Wlassopol, fostul soț al Olguței Vasilescu.
Din 2019, Badea a ajuns la Banca Națională a României, unde ocupă funcția de viceguvernator.
Contactat de Libertatea pentru un punct de vedere, Leonardo Badea a refuzat să comenteze, motivând că „există demersuri ale autorităților de anchetă în vederea instrumentării faptelor și stabilirii adevărului”.
Deloitte se spală pe mâini
Într-un răspuns pentru Libertatea, Deloitte spune că nu a fost auditorul financiar al City Insurance și că doar a verificat bilanțurile.
Conform informațiilor publice disponibile pe site-urile City Insurance și ASF, Deloitte a efectuat un exercițiu de evaluare a activelor, pasivelor și capitalurilor proprii în cadrul procesului de redresare financiară a City Insurance, care este fundamental diferit de un audit financiar efectuat în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit.
Deloitte:
Iar informațiile sunt confidențiale, precizează Deloitte.
ASF dă vina pe Justiție
Cristian Roșu, vicepreședintele ASF responsabil de sectorul asigurărilor, a precizat pentru Libertatea că „auditorul Deloitte a realizat pentru data de referință 31.05.2017 o evaluare a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale City Insurance”.
Oficialul ASF spune că, de la instalarea sa în funcție, decembrie 2018, s-au realizat mai multe controale la City Insurance și că s-au luat anumite măsuri, dar au fost blocate în instanță.
Rezultatele controlului au semnalat o serie de nereguli care au determinat adoptarea unor măsuri de corecție, inclusiv asupra reasigurărilor, dar și sancționarea acționarilor companiei în sensul aducerii de fonduri suplimentare la capitalurile acesteia în valoare de 16,5 milioane de euro. Toate aceste măsuri au fost suspendate în aplicare de către instanță.
Cristian Roșu, vicepreședinte ASF:
Cât privește contul fals de 50 de milioane de euro, vicepreședintele ASF susține că fost descoperit abia în cursul lunii aprilie 2021.
Cum se sifonau banii: dobânzi reale la credite fictive
Valentin Ionescu, directorul Direcției Generale Asigurări din ASF, a spus că instituția a descoperit în urma unor controale că City plătea dobânzi reale, de 10-12%, la credite fictive, scrie Europa Liberă.
City a plătit din 2017 până în primăvara acestui an 18 milioane de euro ca dobânzi la aceste împrumuturi. Dar aceste împrumuturi erau fictive, banii nu au venit niciodată în România, conturile prezentate erau false. Din 2017 încoace, Vivendi a acordat trei împrumuturi: de 50 de milioane de euro, 25 de milioane de euro, iar în primăvara acestui an, de 50 de milioane de euro.
Valentin Ionescu pentru Europa Liberă:
Vivendi este principalul acționar al City Insurance, cu 85%. Potrivit Termene.ro, Vivendi este deținută de Dan Odobescu.
Control ASF la Euroins
Transportatorii nu sunt însă deloc liniștiți de asigurările autorităților. Vasile Ștefănescu, șeful COTAR, spune că, dacă nu vor exista modificări serioase la legea funcționării ASF și în privința practicilor asigurătorilor, „într-un an de zile am putea avea alt faliment”.
Acesta face referire la Euroins. Compania este deținută de grupul bulgar Eurohold și a fost acuzată în ultimii ani că, la fel ca City Insurance, nu plătește despăgubirile sau le plătește parțial și cu întârziere.
Vicepreședintele ASF Cristian Roșu spune că Autoritatea realizează în acest moment un control la Euroins.
„Fac precizarea că la societatea Euroins, Autoritatea a dispus realizarea unei acțiuni de control periodic, care vizează, printre altele, verificarea modului de constituire a rezervelor tehnice sub regimul Solvabilitate 2, precum și măsurile întreprinse de conducerea societății în vederea conformării cerințelor cu privire la lichiditate”, a declarat oficialul ASF pentru Libertatea.
Foto principală Inquam Photos / Octav Ganea