Protestatarii solicită eliminarea impozitării diurnelor retroactiv, pe ultimii 5 ani, stoparea creșterii nejustificate a prețurilor pentru polițele RCA, dar și despăgubirile șoferilor care au ajuns în service-uri auto. De asemenea, transportatorii protestează și față de impunerea carantinării șoferilor profesioniști.
Potrivit protestatarilor, România este singurul stat din Europa care impozitează diurna, în timp ce state din Europa de Est, precum Polonia, Lituania sau Ungaria, adoptă în mod constant măsuri de protecție a transportatorilor proprii.
În plus, transportatorii acuză abuzul ANAF care, după ce a reîncadrat diurna, Fiscul a început să emită decizii de impunere pe ultimii 5 ani, lucru anormal.
Transportatorii au mers în coloană pe șoseaua Ștefan cel Mare din Capitală, claxonând fără întrerupere, la primele ore ale dimineții.
„UNTRR merge mai departe cu protestul, UNTRR nu a participat astăzi (n.r. – marți) la întâlnirea de la Ministerul Finanțelor. Invităm pe toată lumea la protest și toate asociațiile pentru a decide mâine în piața Victoriei ce decizii vor fi luate”, a transmis Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România.
Mesajul a venit după ce autoritățile ar fi încercat marți seara să dinamiteze protestul transportatorilor, potrivit HotNews.ro.
Pentru că UNTRR a rămas ferm cu câteva zile înainte, după o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, aceștia au chemat la discuții alte două organizații care anunțau că vor protesta alături de ei: COTAR și APTE 2002.
Marți seară, ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu, a reușit să convingă cele două organizații să nu mai participe la protest, ba chiar a dat un comunicat cu marea reușită în acest sens: că nu se poate rezolva situația prin Ministerul Finanțelor.
La protest, din cauza situației epidemiologice, au voie doar 100 de mașini în Piața Victoriei.
Protestul transportatorilor va continua în Piața Victoriei din București până la ora 16.00.
FOTO: UNTTR – Facebook
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro