COTAR transmite Guvernului să refacă toate calculele în legătură cu impactul pe care majorarea accize la carburanți le va avea asupra economiei României.

„S-ar putea crea probleme grave în toate sectoarele economiei, dar şi scăderi semnificative la vânzările de carburant în ţară, deci şi scăderi ale sumelor încasate la bugetul statului, deoarece există posibilitatea de a alimenta din ţările vecine. Există precedent în acest sens, iar experienţa recentă a demonstrat că o astfel de creştere a preţurilor gerenează scăderi şi nu creşteri la bugetul de stat”, se arată într-un comunicat al COTAR, citat de Mediafax.

Potrivit confederaţiei patronale, creşterea accizei la motorină şi benzină cu 45,22 bani (acciza + TVA) pentru fiecare litru „îi va determina pe transportatorii care efectuează curse internaţionale, atât pentru transporturile de marfă, cât şi de persoane, să alimenteze din afara ţării, aşa cum s-a mai întâmplat în perioadele în care carburantul a fost mai scump în România”.

COTAR mai atrage atenția că statul face o concurență neloială transportatorilor rutieri de persoane. Potricit confederației patronale, subvenționarea cu peste 80% a CFR Călători precum și acordarea gratuităților pentru studenți pe trenuri va atrage după sine falimentarea firmelor de transport, în cazul majorării accizei la carburanți.

Guvernul a anunțat săptămâna aceasta că vrea să modifice Codul fiscal prin revenirea la valorea din 2016 a accizelor la carburanți. Potrivit proiectului publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe, accizele la carburanți vor creşte cu 22% pentru benzină şi cu 14% pentru motorină.


Citește și: EXCLUSIV | Alina Pușcaș recunoaște că i s-a schimbat viața de cand s-a măritat și are doi copii. Cariera a trecut pe planul doi

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News