Doar cursele-convenţie către combinatul siderurgic, către şantierul naval şi câteva curse pentru elevi au fost asigurate în cursul dimineții, dar în oraș nu mai circulă niciun mijloc de transport în comun.
Şoferii şi vatmanii sunt nemulţumiţi că majorarea obţinută în urma protestului spontan din 5 noiembrie 2021, când transportul public a fost paralizat până la prânz, nu mai este acceptată de conducerea societății. Este vorba despre indexarea cu rata inflaţiei, în valoare de 155 de lei. Angajații Transurb refuză să reia lucrul până când nu vor fi semnate actele adiţionale la contractele de muncă.
„Trebuia să primim o indexare a ratei inflaţiei pe anul 2020. Avem o clauză contractuală care prevede acest lucru şi trebuia să primim de la 1 ianuarie, am acceptat amânarea ei pentru august, septembrie. Timpul a trecut, nu s-a întâmplat nimic, iar acum domnul director general a spus că nu îi dă voie legea. A fost un prim protest în urmă cu două săptămâni, am semnat atunci un protocol prin care domnul director a acceptat să ne indexeze cu acea rată a inflaţiei, dar în loc de 155 de lei, cât prevedea în contractul colectiv, a venit cu o sumă de 92 de lei şi ne-a spus că aşa se calculează, nu cum vrem noi”, a declarat George Preda, liderul de sindicat de la Transurb Galaţi, pentru news.ro.
Potrivit acestuia, șoferii și vatmanii s-au revoltat şi mai mult când au aflat că salariul directorului general a fost majorat recent cu 4.500 de lei, iar acesta a refuzat să-și facă public venitul.
Din diferite surse am aflat că domnului director i-a fost majorat salariul cu 4.500 de lei, ceea ce ne-a inflamat şi mai mult. Am solicitat documente în acest sens şi ni s-a spus că nu este treaba noastră. În consecinţă, azi şoferii au refuzat să iasă în traseu și i-au cerut şi demisia directorului general, au circulat până în ora 7-8 convenţiile pentru muncitori şi pentru elevi şi acum nu mai circulă niciun autobuz.
George Preda, lider sindical Transurb Galați:
Potrivit publicației locale Viața Liberă, directorului general al societății, Dorian Dumitru, nu i s-a permis accesul în instituţie. Pentru a putea intra, managerul a avut nevoie de protecţia jandarmilor.
„TRANSPORT ÎN COMUN PROTEST SPONTAN” scrie pe afişele care au fost lipite în staţiile Transurb şi care ar trebui să-i informeze pe gălăţeni că aşteaptă degeaba un mijloc de transport.
O întâlnire în care sunt chemaţi la discuţii sindicaliştii și directorul general va avea loc în cursul zilei de luni la Primăria Galaţi. În funcţie de rezultatul discuţiilor, şoferii și vatmanii vor decide când vor reveni pe trasee.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro