Consiliul de Administrație de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) tocmai ce a fost demis săptămâna trecută de ministrul transporturilor, Lucian Bode, după o serie de verificări ale Corpului de Control. În vizor s-a aflat inclusiv trucarea examenelor pentru obținerea licențelor de piloți particulari, cu organizarea unei rețele de copiat prin grupuri de WhatsApp, subiect dezvăluit de Libertatea la sfârșitul anului trecut.

De asemenea, chiar în ziua în care CA era revocat, conducerea se reunise într-o ședință organizată pe repede-înainte la final de mai, pe Skype, astfel încât fiecare dintre cei 7 membri să nu rateze indemnizația lunară în valoare de 12.656 de lei de persoană.

Problemele de la Autoritatea Aeronautică sunt însă mult mai adânci, tensiunile interne datează de aproape trei ani și au generat un denunț la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) la adresa foștilor miniștri ai transporturilor Felix Stroe și Răzvan Cuc, ambii în guverne PSD. E deja constituit dosarul cu numărul 207/P/2019, la secția Urmărire Penală și Criminalistică.

Pe numele celor doi s-au formulat acuze pentru abuz în serviciu, fals și uz de fals intelectual, instigare la fals intelectual și la uz de fals intelectual.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

Doi ani și jumătate pe bani grei, după o selecție contestată

Toți cei 5 oameni demiși pe 21 mai din CA au fost numiți și reconfirmați pe post de Stroe și Cuc, ocupând locurile respective, remunerate cu venituri consistente, vreme de circa doi ani și jumătate, după un concurs reclamat ca fiind falsificat, desfășurat în perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018.

Este vorba despre Armand Petrescu (director general la AACR din aprilie 2013), Aurel Sorin Encuțescu (director general adjunct 2), Ion Grosu (director – Direcția Securitate Aeronautică și Cibernetică), Dorina Danielescu și Alexandru Radu Șerban.

Plângerea este formulată și pe numele acestora, sub acuzații similare.

Inclusiv numele actualului ministru, Lucian Bode, apare în denunț, pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor de urmărire penală.

Etapa 1: candidații favoriți sunt eliminați la filtrul dosarelor 

Și acum, faptele, în cronologia lor.

La începutul lunii noiembrie 2017, Ministerul Transporturilor și Autoritatea Aeronautică lansează procedura de selecție pentru 5 posturi în Consiliul de Administrație la AACR. Există două etape: selecție de dosare în funcție de condițiile de eligibilitate și un interviu.

Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”
Recomandări
Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”

Comisia de concurs înregistrează 11 candidați, dintre care doar unul singur, Irina Iliescu, trece de filtrul dosarului. Restul intră într-o rundă intermediară de clarificări, fixată înaintea interviului.

“Cvintetul” Petrescu – Encuțescu – Grosu – Danielescu – Șerban e eliminat, inițial, pe criterii de pregătire profesională și de expertiză managerială, imposibil de clarificat în câteva zile.

Mai precis, ei ies din calcule în primă fază din următoarele motive, potrivit procesului verbal nr. 48466/14.12.2017:

  • nu fac dovada că sunt licențiați în nici unul dintre domeniile economic, juridic sau tehnic de specialitate (Petrescu, Grosu, Encuțescu, Șerban);
  • nu dovedesc existența experienței în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăți comerciale, potrivit OUG 109/2011 (Grosu, Danielescu, Șerban)

De altfel, potrivit propriului CV, Armand Petrescu recunoaşte că nu are studii de specialitate în domeniile solicitate, fiind la bază inginer.

În plus, Danielescu mai pică și pe un alt criteriu sensibil: la ora depunerii dosarului era salariat al autorității publice tutelare, Ministerul Transporturilor, în poziția de consilier personal al ministrului Stroe.

Etapa 2: cei 5 reintră în cursă și câștigă la faza interviurilor

Vila Sacha Roman, o bijuterie arhitecturală a Bucureștiului își dezvăluie secretele și acum este deschisă publicului
Recomandări
Vila Sacha Roman, o bijuterie arhitecturală a Bucureștiului își dezvăluie secretele și acum este deschisă publicului

În ciuda celor de mai sus, cei 5 avansează în faza interviului final, susținut pe data de 25 ianuarie 2018, fiind declarați admiși in-corpore, alături de alți doi candidați: Irina Iliescu și, după contestație, Tudor Cornea.

Chiar în ultima sa zi de mandat, 29 ianuarie 2018, ministrul transporturilor Felix Stroe emite însă un Ordin prin care numește în CA la Autoritatea Aeronautică exact grupul Petrescu – Encuțescu – Grosu – Danielescu – Șerban, în ciuda încălcărilor repetate ale regulilor de concurs. În organigrama AACR, Encuțescu și Grosu abia ce promovaseră, în paralel, și în poziția de directori departamentali, după ce lucraseră în funcția de consilieri ai directorului general Armand Petrescu.

Pasaje din denunțul la PÎCCJ

  • Prezumția de fals intelectual este de nerăsturnat atât timp cât motivele de respingere nu puteau fi înlăturate de la 14.12.2017 până la 25.01.2018, când pe site-ul MT au fost publicate rezultatele etapei a doua, unde repetenții (nici măcar repetenți, ci eliminații) etapei întâi au fost declarați premianții etapei a doua, luându-se în considerare, în cele din urmă, numai rezultatele acestei etape a interviului.
  • Falsul intelectual constă în omiterea de la rezultatele finale a respingerii dosarelor de candidatură și în stabilirea unei ierarhii, tocmai a celor respinși, contrafăcute, cu începere de la etapa interviului, în condițiile în care admișii de la această etapă erau deja respinși de la prima etapă.
  • Această ierarhie falsificată a fost făcută la instigarea fostului ministru Stroe, numitul Cepoi Sorinel, director în AACR, contrafăcut și el, asigurându-mă că “are grijă ministrul să iasă cine trebuie”.

Profilurile beneficiarilor: ex-adjunct SRI, fostă procuror, ex-secretar de stat, fost consilier al lui Adrian Năstase 

Conform propriului CV, Ion Grosu a fost șeful de cabinet al ex-directorului SRI George Maior (2006-2008), apoi a devenit adjunct al acestuia, dar și al succesorilor Florian Coldea și Eduard Hellvig (2008-2016). De asemenea, a lucrat ca atașat militar al României în Italia (2004-2005) și şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politică de Apărare la MApN (2001-2004). În prezent, conduce la AACR departamentul responsabil de siguranța zborului civil din România.

Dorina Danielescu a fost procuror-șef la Crimă Organizată și Antidrog (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, 2004) și la DIICOT Ploiești (2004-2007), președintă la Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP, 2011-2012) și colonel magistrat la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel (2013-2017).

Aurel Encuțescu a fost secretar de stat la MApN (2001-2004) și la Ministerul Economiei (2015), iar Alexandru Șerban s-a numărat pe lista consilierilor ex-premierului Adrian Năstase (2001-2002) și a condus Asociația Casa NATO (2002-2012), care a beneficiat de finanțări guvernamentale substanțiale în timpul mandatului lui Năstase.

3 persoane

s-au aflat în comisia de selecție, Petru Mărculeț, Oana Voican și Ștefan Răzvan, toate regăsindu-se, de asemenea, în cuprinsul denunțului, pentru fals și uz de fals intelectual

Denunțătorul: “Cuc a prelungit la finalul lui 2019 mandatele celor cinci impostori”

Petrescu, Encuțescu, Grosu, Danielescu și Șerban și-au intrat efectiv în rol din ianuarie 2018, până la finalul anului următor, când apare în scenă ministrul Răzvan Cuc, titularul portofoliului de la Transporturi în guvernul Dăncilă.

Cabinetul cade prin moțiunea de cenzură din 10 octombrie 2019, învestirea echipei Orban 1 se produce abia pe 4 noiembrie 2019, interval în care Cuc mai are însă timp să-și pună și el amprenta pe destinul Consiliului de Administrație de la AACR.

Astfel, pe 31 octombrie 2019, cu numai 4 zile înainte să părăsească biroul ministerial, emite un Ordin prin care prelungește cu 4 ani mandatele celor 5.

Fostul ministru Cuc, în calitate de ministru interimar, în intervalul dintre adoptarea moțiunii de cenzură și învestirea noului guvern, a «prelungit» mandatele celor cinci impostori sus-menționați, cu toate că a cunoscut rezultatele inițiale de respingere a dosarelor de candidatură din exemplarul nr. 1 al procesului verbal din 14.12.2017, care este destinat ministrului.

Pasaj din denunțul la PÎCCJ:

Răzvan Cuc neagă orice neregulă

Libertatea a discutat şi cu fostul ministru al transporturilor Răzvan Cuc. Acesta spune că nu ştia de nici un fel de problemă la vârful AACR, având în vedere că toţi membrii Consiliului de Administraţie fuseseră deja verificaţi în 2013, când şi-au început primul mandat.

“Există o posibilitate legală prin care să se prelungească în continuare mandatele (ceea ce s-a întâmplat în 2019 – n. r.), iar ministrul este ultimul care îşi pune semnătura pe acel act. De obicei, trece pe la direcţia juridică, de guvernanţă corporativă, secretar general, secretari de stat. Practic, când a ajuns la mine a parcurs deja toate etapele şi dacă era ceva în neregulă cu siguranţă se descoperea”, a spus Răzvan Cuc.

El afirmă că nu există mod în care un ministru să poată interveni pentru a favoriza sau defavoriza pe cineva.

“Dacă s-a dus la Parchet cazul, e foarte bine. Eu sunt de acord să se ducă totul la Parchet. Oriunde există o dâră de îndoială, să trimitem la instituţiile abilitate şi ei ia măsurile care se impun. Nu e absolut nici o problemă”, a susţinut fostul ministru.

Armand Petrescu şi Felix Stroe nu au putut fi contactaţi până la momentul apariţiei acestui articol.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
O insulă din Scoţia a fost scoasă la vânzare la preţul unui apartament dintr-un complex de lux din Bucureşti
Observatornews.ro
O insulă din Scoţia a fost scoasă la vânzare la preţul unui apartament dintr-un complex de lux din Bucureşti
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI