”Ați văzut mulți dintre voi știrea cu privire la participarea a 6 primari (5 PNL și 1 UNPR) la ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Dâmbovița. Pentru mine, întărirea echipei Partidului Social Democrat este o prioritate. Iar lucrul acesta se face atât cu oameni crescuți în partid, cât și prin deschidere față de cei din exterior, care doresc și pot să ajute”, a scris Țuțuianu, într-o postare pe Facebook.
Liderul PSD Dâmbovița a precizat că ”primarii despre care face vorbire au rezultate și au proiecte de viitor”.
”Guvernul PSD, pentru că și asta e foarte important, a susținut total și fără nicio diferență, toate proiectele comunităților locale. Iar asta le-a demonstrat și lor că suntem partid serios și ne respectăm promisiunile. Eu, personal, la toate întâlnirile pe care le-am avut, fie că am mers la ministere, la Fondul de Mediu, la CNI, la ANL, peste tot am chemat lângă mine toți primarii cu proiecte la instituția respectivă, fără să mă uit că sunt de la PSD sau PNL. Pe noi ne interesează oamenii!”, a spus el.
Cei 6 primari sunt liberalii Costin Barbu – Crângurile, Valentin Mihalache – Dărmănești, Florin Iordache – Moțăieni, Iulian Costache – Uliești, Bogdan Tița – Ulmi și primarul UNPR de la Crevedia – Florin Petre, a mai scris Țuțuianu.
Orban, atac dur la PSD: A mituit primarii liberali, prin Ordonanța 55, cu bani publici din PNDL1 și sin fondul de rezervă al Guvernului
Ludovic Orban, liderul PNL a acuzat PSD că a mituit primarii liberali pentru a trece la ei.
”Prin intermediul ordonanței 55, aproape 500 de primari ai Partidului Național Liberal, care au fost mituiți cu bani publici din PNDL1 și din fondul de rezervă al guvernului, pentru a obține acele finanțări au trecut la Partidul Social Democrat. În alegerile prezidențiale, în primul tur, în aceste 500 de localități, PSD a obținut peste trei sute de mii de voturi, câștigând în localitățile respective. Ce au făcut cu ele? Nimic! Până la urmă au pierdut cu zece procente, cu diferență de aproape un milion de voturi”, a spus Orban.
Potrivit președintelui PSD, acesta este ”mecanismul de gândire bolnav specific unei mentalități de tip comunist prin care PSD vrea să se mențină la putere”.
”Vor să controleze tot, vor să îi amenințe pe toți, vor să-i sperie pe toți, vor să-i cumpere pe toți. Vor să reducă la tăcere orice voce a opoziției, vor să controleze orice canal media prin care oamenii se pot exprima, prin care opoziția se poate exprima. Ce contează că au mințit ca niște nesimțiți! Ei își imaginează că dacă țin în continuare pe bani publici media, care medie nu reflectă nimic din minciunile gogonate și din nenorocirile pe care le fac, ei își imaginează că omul de rând nu simte și nu își dă seama? Este o mare păcăleală pe care și-o fac ei, unii altora. Noi, în schimb, trebuie să le readucem aminte oamenilor că ei, atunci când s-au dus la vot, în 2016, partidul de guvernământ le-a promis marea cu sarea, le-a promis că o să curgă lapte și miere”, a declarat Ludovic Orban, la Tulcea.
Adrian Țuțuianu, lider al PSD Dâmbpvița, a fost ministru al Apărării. El și-a anunțat demisia din funcție, în urma scandalului legat de anunțul MApN privind plata eșalonată a drepturilor salariale pe luna septembrie 2017.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV. Elena Lasconi se gândește să candideze la primăria din Câmpulung Muscel. Vecinii i-au spus deja că vor s-o voteze!