Cursuri de tras cu arma

Directorii școlilor și oficialii locali justifică această decizie prin nevoia de a pregăti tinerii pentru situații de criză, invocând contextul geopolitic actual, inclusiv războiul din Ucraina.

„Este o materie obligatorie în școlile poloneze. Lecțiile conțin asamblarea și funcționarea armelor. Având în vedere starea actuală a lumii, cred că această formare este foarte valoroasă”, a declarat Ewa Golinska, directorul unei școli primare.

Se referă la invazia Rusiei în Ucraina, țara învecinată. Cu o astfel de amenințare, adolescenții învață să mânuiască armele cât mai devreme.

„Nu sunt prea tineri să învețe să tragă, pentru că pasiunea pentru a trage cu arma, la fel ca orice sport, se dezvoltă de la o vârstă fragedă. De asta, ministerul a ordonat să fie executate antrenamente de acest fel pentru toți oamenii”, a explicat primarul orașului Skarszewy, Jacek Paul.

Cursurile, care până acum trei luni erau opționale, folosesc arme cu laser în loc de muniție reală, iar echipamentele vor fi distribuite către toate școlile din Polonia.

„Există 18.000 de școli în Polonia, toate vor primi acest echipament ca parte a siguranței lor”, a declarat Krzysztof Papadis, dezvoltator de arme cu laser.

Război cald, război rece. De ce Occidentul trebuie să reziste atacurilor nu în pofida, ci datorită revenirii lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Război cald, război rece. De ce Occidentul trebuie să reziste atacurilor nu în pofida, ci datorită revenirii lui Donald Trump la Casa Albă

Elevilor le place noua materie

Școala „Nicolaus Copernicus” are elevi din clasele întâi până într-a opta. Diferențele de opinie sunt gestionate normal. Ce e mai puțin normal e în sala de sport. Copii de 13-14 ani se înarmează cu pistoale sau arme de asalt, întinse pe masa din fața lor. Totul sub supravegherea directorului școlii.

Orele de tras cu arma ar putea deveni, în curând, favoritele copiilor.

„Mă simt bine când ating ținta”, spune o elevă.

„Trasul cu arma e distractiv. Să ții o armă în mână și să țintești, e foarte tare”, a afirmat un alt elev.

„Cred că e o idee bună. Viața e înfricoșătoare în ultimul timp. Trebuie să fii pregătit pentru orice”, a adăugat o elevă.

Părinții sprijină inițiativa, considerând-o un pas important spre crearea unei generații responsabile.

„Suntem foarte mândri de copiii noștri, care vor să fie de partea dreaptă a istoriei, să ne apere țara și să fie patrioți”, a declarat mama unui elev.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Ce să pui în oala în care fierb sarmalele ca să fie fragede. Trucul la care apelează Cătălin Scărlătescu
FANATIK.RO
Ce să pui în oala în care fierb sarmalele ca să fie fragede. Trucul la care apelează Cătălin Scărlătescu
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Capitala, au intrat sub avertizări cod galben și portocaliu de vânt, viscol și polei
Observatornews.ro
Mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Capitala, au intrat sub avertizări cod galben și portocaliu de vânt, viscol și polei
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară
HOROSCOP
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI