Cei doi rapperi sunt acuzați de neglijenţă şi de „incitare” la haos, Noah Gutierrez descriind, potrivit unui comunicat al avocatului său, „scene de haos şi de deznădejde”, în timpul cărora el şi alţi participanţi la festival aflaţi în secţiunea VIP au ajutat la ridicarea persoanelor căzute pe jos care strigau după ajutor în urma busculadei de vineri seară.

De asemenea, o firmă de avocatură din Texas, Thomas J. Henry Law, a anunţat, duminică seară, prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter că va reprezenta în instanţă „mai multe victime ale tragediei de la festivalului Astroworld”.

Printre acestea se află și Kristian Paredes, un tânăr de 23 de ani, care susţine că a fost „rănit grav” în timpul concertului din seara de 5 noiembrie, potrivit Daily Mail, care a avut acces la textul plângerii depuse de acesta. Reclamantul solicită daune de peste un milion de dolari, conform aceleiaşi surse.

Kristian Paredes i-a dat în judecată şi pe organizatorul concertului, compania Live Nation, precum şi pe proprietarii spaţiului în care a avut loc spectacolul de vineri seară.

Reclamantul în vârstă de 23 de ani susţine în plângerea sa că decesele şi rănile au fost cauzate de „neglijenţa şi imprudenţa” acuzaţilor, a agenţilor şi a angajaţilor acestora.

Plângerea, depusă la un tribunal din Houston, susţine că Travis Scott „incitase deja la haos” în concerte anterioare şi îl acuză pe rapperul Drake că a contribuit la evenimente, întrucât a continuat să cânte în timp ce mulţimea „scăpase de sub control”.

Vineri noapte, 5 noiembrie, în prima seară la Festivalul Astroworld din Houston, în timpul concertului lui Travis Scott, mii de participanți au început să se înghesuie spre partea din față a scenei.

Din cauza îmbulzelii, sute de persoane au fost rănite în urma căzăturilor, 11 persoane au fost transportate la spital în stop cardiac, iar opt tineri cu vârste cuprinse între 14 și 27 de ani au decedat.

Travis Scott a anunțat că va da banii înapoi tuturor oamenilor care au participat la festivalul de muzică Astroworld din Houston.

În total, aproximativ 50.000 de persoane participau la festivalul Astroworld, unde erau mobilizaţi peste 360 poliţişti şi 240 de agenţi de pază.

FOTO: EPA

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News