UPDATE 13:40 Cei trei copii din Hunedoara, filmați în mașină, alături de tatăl lor: „Știm că am ajuns la o mare. Toți vorbeau altă limbă”

UPDATE 12:50 – Omul de afaceri Adrian Marțian s-ar afla cu cei trei copii minori în Serbia, după ce i-ar fi scos din țară cu un TIR, și ar vrea să îi ducă în Rusia, potrivit unor surse citate de Antena 3.

Duminică, minorii au fost văzuți într-o stație peco, alături de un bărbat, într-un Mercedes alb cu numere de Cluj, precizează aceleași surse, iar mașina ar fi a tatălui lor, Adrian Marțian.

Filmul scoaterii din țară al celor trei copii minori

Luni, aceeași mașină a fost văzută din nou, era condusă de un alt bărbat, dar copiii nu mai erau în autoturism. Primul bărbat cu care au fost văzuți copiii a fost localizat în apropiere de Porțile de Fier, la Dunăre.

Potrivit acelorași surse, miercuri seară, Marțian l-a sunat pe procurorul de caz și i-a spus că are promisiunea că o să fie contactat în cursul nopții și că va lua copiii noaptea, apoi va pleca cu ei în Rusia.

Joi dimineața, la ora 5:00, tatăl minorilor a trimis un video cu copiii la el în mașină, pe numărul de telefon al procurorului.

Fratele vitreg al copiilor spune că Adrian Marțian l-a scos și pe el de multe ori din țară cu TIR-ul

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Copiii spun că au văzut mare în jur și că oamenii vorbeau o limbă străină. Potrivit acelorași surse, polițiștii merg pe ipoteza că aceștia erau în apropiere de Dunăre, în zona Porțile de Fier, unde oamenii vorbesc sârbește.

Fratele vitreg al celor trei minori a dezvăluit că Adrian Marțian l-a scos și pe el de multe ori din țară cu TIR-ul, în patul aflat din cabina de sus, acoperit cu o pătură.

Poliția: Copiii au fost dați în urmărire internațională. Nu e exclusă răpirea chiar de tatăl lor

„În primul rând, reiterăm ideea că tratăm cu maximă prioritate găsirea celor trei copii. Într-adevăr, există în lucru acest dosar pentru lipsire de libertate în mod ilegal, coordonat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, însă în acest dosar efectuăm cercetări in rem. Nu putem afirma că o anumită persoană este bănuită. (…) Stabilirea locației este obiectivul nostru. Momentan nu cunoaștem cu exactitate locul în care se află aceștia, motiv pentru care aceștia au și fost dați în urmărire națională și internațională. Nu excludem posibilitatea să fie în țară sau în afara țării”, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Potrivit acestuia, anchetatorii nu exclud nici varianta ca tatăl celor trei copii pe care el i-a dat dispăruți, să fie în spatele acestei răpiri.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Întrebat dacă anchetatorii iau în calcul și faptul că Adrian Marțian ar putea fi în spatele răpirii copiilor, acesta a răspuns: „Nu excludem nicio variantă. Chiar și această ipoteză este luată în calcul”.

Știrea inițială

„În legătură cu cazul celor trei copii dispăruţi din localitatea Simeria, poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării acestora. În cursul nopţii trecute, poliţiştii au reintrat în contact cu tatăl copiilor, cel care a şi semnalat dispariţia celor trei (la data de 14 octombrie a.c.), şi au fost obţinute informaţii cu privire la faptul că cei trei copii s-ar afla alături de tatăl lor”, a transmis, joi dimineaţă, IPJ Hunedoara.

„În acest caz, continuăm cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a locaţiei în care cei trei se află, alături de tatăl lor, şi a luării măsurilor care se impun. IPJ Hunedoara nu exclude nicio ipoteză de lucru în acest moment şi tratează cazul cu maximă prioritate”, au precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara.

Cei trei copii din Hunedoara, căutați de trei zile

Dispariția copiilor a fost anunțată luni seară, la numărul de urgenţă 112, atunci când s-a spus că cei trei fraţi erau în grija unei bone. Marţi, în spaţiul public a apărut un clip video cu cei trei fraţi în care aceştia se adresează mamei lor. Ei spun că sunt bine, dar că nu vor să meargă la mama lor, ci la tată.

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

Poliţiştii analizează imaginile pentru a stabili veridicitatea lor şi pentru a identifica elemente care să îi ajute în găsirea copiilor şi audiază persoane care au informaţii despre acest caz.

Mesajul transmis mamei de cei trei copii

„15 octombrie 2024. Roxana, degeaba ai pus pe oamenii ăştia să ne ia să ne ducă la tine, noi nu vrem la tine. Oamenii ăştia ne-au minţit că ne duc la tati, dar, de fapt, la tine au vrut să ne ducă. Suntem bine, oamenii ăştia ne-au tratat bine. Noi nu vrem la tine. Nu te iubim şi nu ne simţim în siguranţă cu tine. Noi vrem la tati, să fim toţi trei. Noi îl iubim pe tati şi oamenii ăştia o să-l contacteze pe tati să mergem la el”, spune cea mai mare dintre fete, în mesajul video.

Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.

Semnalmentele celor trei copii dispăruți din Hunedoara

Cei trei copii au următoarele semnalmente:

Marţian Antonio Adrian: aproximativ 1,45 m înălţime, aproximativ 50 kg, ochi căprui, păr scurt brunet, ten deschis, poartă ochelari de vedere.

Marţian Rania Adriana: aproximativ 1,55 m înălţime, aproximativ 60 kg, ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă.

Marţian Raisa Antonia: aproximativ 1,40 m înălţime, aproximativ 40 kg, ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă, poartă ochelari de vedere.

Adrian Marţian ar fi fugit cu cei trei copii în Serbia | Surse. Poliția: Nu e exclusă răpirea chiar de tatăl lor
Cei trei frați de 7,9 și 11 ani dispăruți în Hunedoara

Părinții își dispută custodia minorilor. Tatăl avea ordin de restricție

Potrivit presei locale, părinţii celor trei copii, Adrian şi Roxana Marţian, sunt în conflict de mai mult timp, principala dispută fiind custodia micuţilor.

Roxana Marţian a obţinut ordin de restricţie pentru tatăl copiilor, astfel că acesta şi-a montat o rulotă în apropierea locuinţei copiilor săi, pentru a fi aproape de aceştia.

Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului a precizat că situaţia celor trei fraţi daţi dispăruţi în judeţul Hunedoara se afla în atenţia DGASPC, ultima vizită a reprezentanţilor instituţiei având loc cu trei zile înainte de dispariţie.

Cei trei fraţi fuseseră încredinţaţi de instanţă mamei, în condiţiile în care ambii părinţi au deschis mai multe procese pentru a primi custodia copiilor, în timp ce împotriva tatălui este emis un ordin de protecţie prin care este obligat să păstreze o distanţă de 100 de metri faţă de copii şi de mama lor.

Cu toate acestea, el locuia în apropierea casei în care erau găzduiţi temporar copiii, într-o rulotă.

În acest caz, Poliţia s-a sesizat din oficiu pentru lipsire de libertate, iar când vor fi găsiţi, copiii vor fi preluaţi de DGASPC pentru a li se asigura protecţie şi consiliere.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

AaaBbbCcc   •   17.10.2024, 13:29

Copiii nu au putere sa aiba initiative. Ei au fost pusi special sa transmita acel mesaj, cu scopul de a directiona pe piste gresite cautatorii,dar si de a o discredita pe mama lor.

Darieana   •   17.10.2024, 11:33

Sunt niste chestiuni care se contrazic, aici : In Spania, mama a obtinut custodia exclusiva, tatal neavand drept de vizita. In Romania, ambii parinti sunt decazuti din drepturi, copiii urmand sa fie dati in plasament. Copiii povestesc despre mama lor niste lucruri ingrozitoare si nu vor sa mearga la ea, ci la tata. Ce sa mai intelegi din toata aceasta nebunie ?! Poate ca ziaristii nu au scris tot ce s-a intamplat si, atunci, nu prea avem cum sa fim obiectivi, ci sa tragem concluzii in functie de informatiile din ziare si de gandirea fiecaruia.

HOPAHPO   •   17.10.2024, 11:14

Cata imaginatie la acest om , sa si rapeasca copiii si sa pun politia si nu numai pe drumuri . Se vedea de la primul interviu ca minte si ca el stia unde sunt cei 3 copii. Acum politia trebuie sa l chestioneze si in acelasi timp copiii trebuie separati de el , deoarece nu prezinta incredere si a supus niste copii la o violenta psihica . Doar ca sa ii aiba in custodie , acest "tata " a mintit folosindu se de organele judiciare pentru care ar putea sa faca inchisoare si cred ca i ar prinde bine .Pedeapsa trebuie sa fie exemplara si facuta publica , ca cei ce vor sa faca la fel sa nu ia exemplu .

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI