Amintirea si durerea rudelor si vecinilor celor 16 romani care au murit pe 11 martie 2004, in urma unor atentate cu bombe la Madrid, nu s-au stins nici dupa trei ani. Acestia considera ca pedepsele pe care le-au primit saptamana trecuta criminalii care au amplasat si detonat bombele din trenuri sunt mult prea mici.

Pe 11 martie 2004, patru astfel de trenuri au fost spulberate de zece incarcaturi de TNT plasate de teroristi afiliati celebrei organizatii Al-Qaeda

Pe 11 martie 2004, un numar de 191 de persoane, dintre care 16 romani, au murit, iar 1.467 au fost ranite, dupa ce zece rucsacuri incarcate cu TNT au explodat simultan in patru trenuri din Madrid, Spania. La inceputul saptamanii trecute, trei dintre cei opt acuzati principali in atentatele de acum trei ani de la Madrid au primit pedepse maxime de 40.0000 de ani de inchisoare. In realitate, insa, cei trei vor fi inchisi numai 40 de ani. Dintre cei 28 de inculpati, sapte au fost declarati nevinovati.

Bihor. Dumitru Mala, unchiul Ancai Bodeac, una dintre victimele exploziilor de la Madrid, considera ca justitia a fost blanda cu cei care au distrus multe familii. ‘Adevaratii capi ai tragediei au scapat nevinovati. Oricand acestia pot sa puna la cale noi atentate si sa produca suferinta. La trei ani de la acea nenorocire, suntem la fel de tristi, resimtind zi de zi absenta Ancai. O vom plange toata viata, ne-a spus Dumitru.

Mures. O casa cu gradina plina de flori. Acesta era visul lui Olimpiu Zsigovski din Ludus. Asa ca la 26 de ani, in 2004 a plecat impreuna cu logodnica lui Elena la munca in Spania. Acum, sora, Olimpia, ii aprinde lumanari si se roaga pentru sufletul lui zilnic.

Cluj. Marioara Andru din satul Morlaca, mama Marianei Negru, ucisa in Madrid, plange toata ziua, pentru ca nu si-a putut aduce fata in cimitirul din localitate, din cauza refuzului ginerelui.

Batrana il acuza ca, desi primeste 1.500 euro lunar, in urma pierderii sotiei, pe ea nu o ajuta in nici un fel.

V?lcea. Georgeta Dima plecase la munca in Spania pentru a-si putea intretine copilul, pe Adrian de 11 ani lasat acasa, la Ramnicu Valcea, in grija bunicii.

‘De ce capul retelei a fost eliberat? De ce? Ca sa nenoroceasca si alti oameni? Trebuiau inchisi pe viata toti, ne-a spus plangand Georgeta Ilea, bunica lui Adrian.

Dana Varaseanu, Patricia Stanciu, Adi Rednick

 
 

Urmărește-ne pe Google News