T. Vârză, Bucureşti

Răspuns: Solicitaţi printr-o adresă scrisă, depusă la registratura Direcţiei de taxe şi impozite de sector sau trimisă prin poştă cu confirmare de primire, explicaţii suplimentare referitoare la “Nota de plată” invocată, la cuantumul sumei şi la intervalul de timp luat în calcul. Referitor la legislaţie, precizăm că Art. 252 al Codului fiscal (Legea 571/2003 – cu modificările şi completările ulterioare) reglementează situaţia “Majorării impozitului datorat de persoanele fizice ce deţin mai multe clădiri”.

Am făcut un împrumut, în septembrie 2008, de 40.000 de euro, pentru un teren. Atunci aveam două joburi şi un salariu foarte mare (5.000 de lei). Am primit creditul fără girant şi fără ipotecă. Anul trecut, am rămas cu un job, remunerat cu 1.700 de lei. Eu am de achitat o rată lunară de 2.700 de lei. Am depus foarte multe cereri la bancă, dar nu vor să-mi reeşaloneze ratele. Se mai poate face ceva?

Berbecel Marilena, Bucureşti

Răspuns: Faţă de situaţia semnalată mai sus, recomandarea ar fi să lecturaţi cu atenţie clauzele contractului de credit, încercând să identificaţi o soluţie care să vă avantajeze, chiar dacă, din cauza modului în care au fost concepute asemenea contracte, pare greu de identificat o clauză în favoarea consumatorului. În situaţia în care conducerea instituţiei de credit nu acceptă nici o variantă de reeşalonare, iar dv. nu achitaţi ratele conform graficului, creditul poate fi declarat scadent, banca având posibilitatea de a iniţia executarea silită pentru întreaga sumă datorată. În condiţiile în care apreciaţi că executarea va fi iniţiată abuziv, puteţi apela la serviciile unui avocat pentru a vă apăra interesele.

Aţi fost nedreptăţiţi de vânzătorii de bunuri sau de servicii? Trimiteţi întrebările la: consumatori@libertatea.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News