Cei trei migranți i-au terorizat, la propriu, pe călătorii din trenul Timișoara – Baia Mare, încercând de mai multe ori să le fure portofelele sau bunurile de valoare. Indivizii au vrut să-l fure și să-l bată chiar pe șeful de tren, informează presasm.ro.

Cel mai probabil prinși la graniță, migranții au fost urcați
în tren de către Poliția de Frontieră în Valea lui Mihai iar
destinația lor era un centru de azil din Maramureș, însă
polițiștii nu i-au însoțit în timpul călătoriei!

Potrivit obiectiv-sm.ro, se pare că imigranților chiar le-a
ieșit un furt, doar că norocul călătoarei păgubite au fost
controlorii, care au văzut toată scena și au recuperat portofelul
femeii. Imigranții nu s-au oprit și au încercat să fure chiar și
din geanta controlorului, dar au fost opriți la timp.

”Pur și simplu se plimbau printre noi, parcă erau la
supermarket în fața rafturilor și nu știau ce să aleagă, eram
ca și o marfă pe raft pentru ei, așa încercau pe toată lumea să
vadă de la cine pot fura. Noroc cu controlorii că nu i-au scăpat
din ochi o clipă și s-au făcut scut între ei și pasageri, ca să
nu fure imigranții bunurile pasagerilor”, a explicat un martor.

Văzând că nu-l pot prăda nici pe controlor, cei trei algerieni l-au amenințat prin gesturi arătându-i că îi vor tăia gâtul. De abia în municipiul Carei au intervenit mai multe echipaje de Poliție și Poliție de Frontieră, care i-au preluat pe cei trei scandalagii.

Sursa imaginilor: obiectiv-sm.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News