Cuprins:

Ambasade reafirmă încrederea în instituțiile țării

Contextul acestor mesaje este legat de audierea și acuzațiile aduse lui Călin Georgescu, precum și de plecarea din țară a fraților Tate, care au obținut relaxarea restricțiilor judiciare.

Ambasada Franței a declarat: „Franţa îşi reafirmă solidaritatea cu România, stat de drept, care respectă separarea puterilor şi independenţa justiţiei. Aceste principii sunt fundamentale pentru democraţiile noastre”.


https://twitter.com/FranceRomania/status/1895056859221942602?ref_src=twsrc%5Etfw 

Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei, a scris pe X: „România este un partener de încredere al Germaniei, atât în UE, cât şi în NATO. Ţările noastre împărtăşesc valori democratice şi cred cu tărie în statul de drept. Amândouă ne respectăm sistemul judiciar independent”.


https://twitter.com/PeerGebauer/status/1895024844627947906?ref_src=twsrc%5Etfw 

Recunoașterea progreselor României

Ambasada Țărilor de Jos a menționat că Olanda „recunoaşte munca grea depusă de România în consolidarea sistemului său judiciar”. Aceasta a adăugat: „În calitate de parteneri UE şi NATO, împărtăşim valori comune. Avem încredere în democraţiile noastre şi în funcţionarea instituţiilor noastre de stat”.


https://twitter.com/NLinRomania/status/1895037401220698228?ref_src=twsrc%5Etfw 

Aceste declarații vin în contextul prezentării bilanțului anual al Direcției Naționale Anticorupție, care a avut loc marți.

Sursa News.ro subliniază că Olanda a avut în trecut obiecții privind eficiența luptei anticorupție din România, în perioada în care țara noastră era monitorizată prin mecanismul MCV.

Evenimentele recente legate de Călin Georgescu și frații Tate au stârnit reacții diverse, inclusiv critici din partea mediilor ultraconservatoare de peste Ocean.

Comentează
 Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii