„Dosarul Raisa a ajuns la final. Trei ani cu executare pentru polițistul care a omorât-o pe Raisa și daune morale de 700.000 de euro. Decizia a fost schimbată aproape în totalitate. Diseară urmează să fie prima zi de detenție pentru polițist. Decizia este definitivă”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.
„În baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul – inculpat Popescu Constantin, împotriva sentinţei penale nr. 51 din data de 31.01.2024 a Judecătoriei Sectorului 1, pronunţată în dosarul nr. 64678/299/2022. În baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi de către părţile civile Gherghescu Marina Elena, Barbu Liliana şi Barbu Claudiu Iulian, împotriva sentinţei penale nr. 51 din data de 31.01.2024 a Judecătoriei Sectorului 1, pronunţată în dosarul nr. 64678/299/2022. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Sub aspectul laturii penale; Înlătură dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului Popescu Constantin. Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Popescu Constantin se va executa în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen”, se arată în decizia pronunţată marţi de Curtea de Apel Bucureşti.
Două fetițe, accidentate în ianuarie 2022, una a decedat
Accidentul a avut loc pe 13 ianuarie 2022, pe bulevardul Laminorului, din sectorul 1 din București. O mașină de poliție a lovit două fete de 11 ani pe trecerea de pietoni. Raisa a murit pe loc, iar Marina a fost rănită și a avut nevoie de o operație la piciorul drept. Constantin Popescu, polițistul care se afla la volan, are acum 33 de ani și a fost cercetat inițial sub control judiciar pentru ucidere din culpă.
Potrivit raportului inițial al Poliției, agentul „nu a acordat prioritate de trecere pietonilor”, nu era în misiune în momentul producerii accidentului și circula cu viteză. Pe 21 februarie 2022, procurorii care instrumentau dosarul accidentului au transmis că proba cu testul poligraf pentru polițist nu a fost acceptată.
După ce polițistul a transmis o scrisoare în care își cerea iertare și se oferea să facă „orice”, mama copilei ucise i-a cerut să accepte testul cu detectorul de minciuni, dar acesta a refuzat, iar pe 6 aprilie, polițistul a scăpat de controlul judiciar.
Pe 3 mai 2022, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost prezentată expertiza tehnică de circulație în cazul Raisei. Raportul întocmit de un expert specializat în circulație rutieră arăta că polițistul circula pe bulevardul Laminorului din București cu viteza de 88 km/h.
Pe 9 septembrie, Constantin Popescu a depus o acțiune în instanță în care a contestat autenticitatea si legalitatea probelor video care surprindeau momentul impactului mortal, potrivit avocatului Adrian Cuculis. Pe 6 ianuarie 2023, polițistul a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.
Pe 31 ianuarie 2024, polițistul a fost condamnat la trei de închisoare cu suspendare.
FOTO: Captură video